Donald Trump revine pe tema legilor privind avortul, după ce a stârnit controverse

Legile americane privind avortul trebuie să rămână cum sunt în prezent, a declarat vineri Donald Trump, favorit în alegerile primare republicane. În urmă cu două zile Trump a provocat reacții de protest sugerând că femeile care fac întreruperi de sarcină ar trebui pedepsite, iar acum face un pas înapoi.
Filip Stan
02 apr. 2016, 09:07
Donald Trump revine pe tema legilor privind avortul, după ce a stârnit controverse

„Legile privind avorturile sunt în prezent stabilite și așa vor și rămâne, până când vor fi schimbate”, a declarat miliardarul american într-un interviu pentru NBC News, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, în același interviu el a afirmat că este de acord cu ideea potrivit căreia „avortul este o crimă”.

La câteva ore după difuzarea unor fragmente din interviu, care va fi dat publicității integral duminică, purtătoarea de cuvânt a campaniei lui Trump, Hope Hicks, a dezmințit că acesta ar fi un pas înapoi pe marginea problemei.

„Trump a oferit o explicație precisă despre lege așa cum este ea astăzi și a spus clar că aceasta trebuie să rămână astfel — până când el va deveni președinte. Apoi el va schimba legea și va autoriza fiecare stat să-i protejeze pe copiii care trebuie să se nască. Nu există nimic diferit” (în pozițiile exprimate de Trump), a spus ea.

Miercuri, pretendentul la Casa Albă a afirmat că trebuie să existe „o anumită formă de pedeapsă” pentru femeile care au recurs la avort, legal peste tot în SUA după decizia istorică a Curții Supreme din 1973, supranumită „Roe v. Wade”. În pofida acestei decizii, subiectul rămâne unul extrem de controversat în SUA între susținătorii drepturilor femeilor la avort (pro-choice) și cei care se opun avortului (pro-life).

Citeşte şi: Barack Obama îl critică pe Donald Trump: Nu ştie mare lucru în chestiuni de politică externă

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ce să bei la primele ore ale dimineții pentru a-ți îmbunătăți memoria și metabolismul. Este mai bună decât cafeaua
Capital.ro
Călin Georgescu NU poate fi oprit. Maestrul Florin Zamfirescu a amuțit România: Câștigă cu 80%
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Cât mai e până trecem la ora de vară 2025. Ce și cum se schimbă
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Menajera l-a costat mariajul, iar divorțul, casa! Unde a ajuns să locuiască fostul campion român, după ce a rămas fără vila din
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Încalcă principiile fundamentale ale Constituției României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Guvernul adoptă bugetul pentru 2025 în cadrul unei ședințe speciale
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România