Donald Trump se întâlneşte cu regina Elisabeta a II-a

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu premierul brtanic Theresa May şi regina Elizabeth a II-a în cursul vizitei sale oficiale, săptămâna viitoare, în Regattul Unit, a anunţat vineri Downing Street, însă el va evita Londra, unde-l aşteaptă manifestaţii, relatează AFP.
Filip Stan
06 iul. 2018, 19:38
Donald Trump se întâlneşte cu regina Elisabeta a II-a

”Vizita domnului Trump este un moment important pentru a ne sublinia relaţia strânsă”, a declarat o purtătoare de cuvânt al lui May într-o conferinţă de presă obişnuită. El va sosi joi, de la summitul NATO, la Bruxelles, şi va lua parte la o cină – în ţinută de seară – la Palatul Blenheim, o impozantă reşedinţă la ţară, în apropiere de Oxford, unde s-a născut Winston Churchill.

Dineul, la care va fi prezentă şi Melania Trump, soţia sa, va fi precedat de o ceremonie militară. Între invitaţi figurează numeroşi reprezentanţi din mediul economic, a precizat purtătoarea de cuvânt, în contextul în care Londra speră să semneze un acord comercial cu Statele Unite după Brexit. ”Premierul a spus mereu că doreşte să încheie un acord comercial ambiţios cu Statele Unite. Comerţul va fi pe agendă”, a spus ea, informează news.ro.

Trump ”a fost foarte clar, el vrea să încheie un acord bilateral (…). El o va face repede, pentru că este o prioritate majoră pentru el”, a declarat, la rândul său, ambasadorul Statelor Unite în Regatul Unit Woody Johnson într-un briefing de presă. ”Este o vizită foarte importantă a preşedintelui. Regatul Unit este un aliat indispensabil al Statelor Unite”, atât în domeniul securităţii, cât şi economic, a adăugat Johnson. Cuplul prezidenţial va petrece noaptea de joi spre vineri la Winfield House, reşedinţa ambasadorului, situată în Regent’s Park, la Londra.

Aceasta va fi de altfel singura incursiune a locatarului Casei Albe în capitala britanică, unde o manifestaţie urmează să adune mii de persoane vineri după-amiaza, în semn de denunţare a politicii sale cu privire la imigraţie şi a declaraţiilor sale ”rasiste” şi ”sexiste”, potrivit news.ro.

Vineri dimineaţa, Trump va vizita o instalaţie militară, în compania lui May, după care vor purta discuţii bilaterale la Chequers, reşedinţa de la ţară a premierilor britanici, situată la 70 de kilometri nord-vest de Londra. Întrebată dacă Chequers a fost aleasă cu scopul de a evita manifestaţiile de la Londra, purtătoarea de cuvânt a răspuns că nu şi a subliniat că locul permite ”întâlniri mai informale”.

Johnson a spus că ”preşedintele nu evită nimic. El încearcă să facă o vizită cât mai eficientă posibil în 24 de ore”, adăugând că Trump ”apreciază libertatea de exprimare”, potrivit news.ro.

Discuţia cu May va fi urmată de o conferinţă de presă, după care Trump şi soţia sa se vor duce la Castelul Windsor, unde vor fi primiţi de regina Elizabeth a II-a. Ei vor pleca după aceea în Scoţia, unde Trump deţine două terenuri de golf şi unde îşi vor petrece weekendul. Duminică, Trump se duce la Helsinki, unde se întâlneşte, luni, cu preşedintele rus Vladimir Putin

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Insula superbă, considerată un paradis ascuns, evitată de turiști. Puțini știu ce minunății găsesc aici
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
Playtech.ro
Bunurile care nu pot fi lăsate moştenire prin testament. Detaliu cheie în succesiune
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Armata obligatorie, în mai multe țări din Europa. Care este planul României
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Ajutor de 800 de lei pentru seniorii cu pensii mici! Când și cum se vor acorda banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari