Donald Trump va fi supus unui examen medical la începutul anului viitor. Rezultatele vor fi făcute publice

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va fi supus unui examen medical la începutul anului viitor și va permite doctorilor să dea publicității detalii cu privire la starea sa de sănătate, în concordanță cu practica utilizată până în prezent, informează joi CNN.
Romania TV
08 dec. 2017, 13:43
Donald Trump va fi supus unui examen medical la începutul anului viitor. Rezultatele vor fi făcute publice

Trump va fi examinat de un medic de la Walter Reed National Military Medical Center în ”prima parte a anului următor”, a anunțat joi purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Sarah Sanders.

”Înregistrările vor fi ulterior date publicității”, a adăugat aceasta.

Anunțul lui Sanders a venit la o zi după exprimarea unor îngrijorări cu privire la starea de sănătate a lui Donald Trump după ce acesta a părut să aibă gura uscată și s-a exprimat neclar la finalul declarațiilor de miercuri despre Ierusalim. Scena, reluată pe rețelele de socializare, a alimentat speculațiile despre sănătatea președintelui american, în vârstă de 71 de ani, ca și despre faptul dacă poartă proteză, scrie și Huffington Post.

”Gâtul președintelui a fost uscat, nimic mai mult de atât”, a spus Sanders care a catalogat cu o zi înainte îngrijorările stârnite de incident drept ”ridicole”, conform CNN.

Aceasta a fost a doua oară în decurs de o lună când Trump a părut să aibă gura uscată în cadrul unui eveniment public. În timpul unor remarci făcute în noiembrie în public, el a întins mâna spre o sticlă cu apă, precizează postul citat.

Președinții de la Casa Albă au fost supuși unor examene medicale anuale realizate de medici militari și au făcut publice rezultatele analizelor.

Primele rezultate ale examinărilor medicale ale președintelui Barack Obama au fost date publicității la 28 februarie 2010. Cele ale președintelui George W. Bush au fost publicate la 4 august 2001.

Aceasta va fi prima dată când publicul va afla informații cu privire la starea de sănătate a celui de-al 45-lea președinte american în vârstă de 71 de ani care, în acest moment al mandatului, este cel mai vârstnic dintre toți liderii de la Casa Albă.

Trump a dat publicității anul trecut o fișă medicală semnată de medicul său personal, însă aceasta a fost considerată ridicolă deoarece din conținutul ei lipseau detalii și oferea o portretizare exagerată a stării de sănătate a lui Trump. ”Dacă este ales, domnul Trump, pot susține asta fără echivoc, va fi cea mai sănătoasă persoană aleasă vreodată la Președinție”, a susținut medicul care are grijă de sănătatea lui Donald Trump de 25 de ani, dr. Harold Bornstein, într-o declarație publicată în decembrie 2015.

Bornstein a spus la avea vreme că Trump „nu are probleme medicale semnificative” și a catalogat tensiunea și rezultatele analizelor acestuia drept ”surprinzător de excelente”.

Starea de sănătate a lui Trump a revenit în discuție recent în urma unei cărți scrise de Corey Lewandowski, în care fostul său manager de campanie descrie dieta liderului de la Casa Albă. ”Doi Big Mac, două Filet-O-Fish și un milkshake de ciocolată” este, conform lui Lewandowski, ceea ce comandă de obicei Trump de la McDonald’s.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Flavia Teodosiu, una dintre avocatele lui Călin Georgescu, face anunțul momentului: „S-ar putea să-l rețină!” – Update
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are scăpare. Verdict final: Infracțiunile sunt din cele mai grave din Codul Penal
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Pui gătit în stil asiatic. O rețetă de făcut în timp record
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Tichete sociale de 2.000 de lei pentru mamele vulnerabile! Află cum poți beneficia de acest ajutor și ce poți face cu banii
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Avocata lui Călin Georgescu face anunțul momentului: S-ar putea să-l rețină!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Avalanșă fatală în Norvegia: Un turist britanic și-a pierdut viața
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu uimește la ieșirea din Parchetul General
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană