Joi, 24 aprilie, magazinul online operat de Trump Organization a început să vândă șepci roșii cu inscripția „Trump 2028”, disponibile la prețul de 50 de dolari. Deși nu este un produs oficial de campanie, apariția acestor șepci ridică semne de întrebare în legătură cu intențiile președintelui Donald Trump cu privire la viitorul său politic, ceea ce i-a îngrijorat pe analiștii politici.
Magazinul aparține companiei familiei Trump și este diferit de cel al comitetului său de campanie, care, cel puțin deocamdată, nu promovează acest produs. În ciuda faptului că se află la al doilea mandat, Donald Trump a sugerat în repetate rânduri, mai în glumă, mai în serios, că ar putea fi președinte și după 2028.
Ideea unei candidaturi pentru un al treilea mandat contravine însă în mod clar Constituției Statelor Unite. Al 22-lea amendament prevede că „nimeni nu poate fi ales în funcția de președinte de mai mult de două ori”.
Totuși, Donald Trump a alimentat aceste speculații în martie, într-un interviu pentru emisiunea „Meet the Press” de la NBC. Întrebat dacă glumește în privința unui al treilea mandat, fostul președinte a răspuns: „Nu glumesc. O mulțime de oameni vor să o fac. Dar, vreau să spun, practic le spun că avem un drum lung de parcurs, știți, este foarte devreme în administrație”.
Întrebat dacă i s-au prezentat planuri care i-ar permite o nouă candidatură, Donald Trump a oferit un răspuns care a dat fiori reci pe șina spinării analiștilor politici: „Există metode prin care ai putea să o faci”.
Pentru a schimba Constituția, un amendament poate fi propus de Congres cu o majoritate de două treimi din voturi atât în Cameră, cât și în Senat, sau două treimi din legislaturile statelor pot convoca o convenție constituțională. Apoi, trei pătrimi din legislaturile sau convențiile statelor (38 din 50) trebuie să îl ratifice.