Dorin Cioabă: Traian Băsescu a sunat să se intereseze de starea tatălui meu

Dorin Cioabă, fiul lui Florin Cioabă, a declarat la România TV că preşedintele Traian Băsescu a telefonat de mai multe ori pentru a se interesa cu privire la starea de sănătate a regelui romilor.
Iulian Tudor
17 aug. 2013, 12:40
Dorin Cioabă: Traian Băsescu a sunat să se intereseze de starea tatălui meu

Dorin Cioabă a precizat că şeful statului a sunat chiar în cursul zilei de vineri.

Fiul regelui Cioabă a explicat că la spitalul din Antalya unde este internat tatăl său a fost adusă aparatură medicală închiriată pentru care familia a plătit.

De asemenea, Dorin Cioabă a mai spus că în urma intervenţiei chirurgicale, tatăl său a avut nevoie de transfuzii de sânge. Pentru a reuşi să strângă cantitatea de sânge necesară, rudele stau cu afişe în mână, în care cer ca oamenii să doneze. Se pare că apelurile către potenţialii donatori au avut ecou, iar câţiva turci s-au oferit să-i ajute.

Rege romilor Florin Cioabă a ieşit din comă, este în stare stabilă şi se reface după intervenţia prin care i-a fost montat un dispozitiv de asistare circulatorie, potrivit fiului acestuia, Dorin Cioabă.

Dorin Cioabă a mai spus, sâmbătă, că tatăl său se simte „mai bine” după intervenţia făcută vineri, care a fost una „salvatoare”.

Medicii spitalului Akdeniz Üniversitesi din Antalya i-au montat lui Florin Cioabă, vineri seară, un dispozitiv de asistare circulatorie, care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Procedura, una extrem de riscantă, a durat patru ore şi s-a încheiat cu succes.

Potrivit unor apropiaţi ai familiei, medicii care i-au montat lui Cioabă dispozitivul sunt renumţi în Turcia şi în lume pentru astfel de intervenţii prin care, practic, pacientului i se instalează o inimă artificială.

Intervenţia a făcută după ce Florin Cioabă, aflat în stare gravă şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, a fost transferat, tot vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Üniversitesi din aceeaşi provincie a Turciei.

VEZI ŞI Brădişteanu: Băsescu m-a RUGAT să merg în Turcia pentru Florin Cioabă. Starea lui este FOARTE GRAVĂ

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cel mai căutat oraș din România. Se poate transforma în poarta Europei, e înconjurat de stațiuni de top și ar putea să dea lovitura în următorii ani
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Traian Băsescu și alegerile din 2004. Mărturii după două decenii
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI