Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru ar putea scăpa de controlul judiciar

Magistraţii de la Înalta Curte de Casație și Justiție decid, luni, dacă ridică măsura controlului judiciar în cazul fostului ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu şi al afaceriştilor Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, inculpați în dosarul Microsoft pentru fapte de corupţie.
Iulian Tudor
22 feb. 2016, 09:20
Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru ar putea scăpa de controlul judiciar

Dorin Cocoş a venit, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cârje, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală pe menisc.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, susțin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de prețul real, având la bază un necesar nefundamentat.

La nivelul anului 2009, instituțiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licențe ce au fost achiziționate în perioada 2004 — 2008 în baza prevederilor Contractului comercial de închiriere a licențelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO și a actelor adiționale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat și dreptul neexclusiv de utilizare a licențelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licențelor și a efectelor contractului de închiriere de licențe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României„, preciza DNA.

Astfel, în primăvara anului 2009, a avut loc o întrevedere între Cocoș, Ștefan, Sandu și alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilitățile pe care le avea Ministerul Comunicațiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licențelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

În cursul procedurii de achiziție, pentru a asigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Dorin Cocoș a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ștefan și pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu — 2.700.000 euro și 1.800.000 euro, Gheorghe Ștefan — 4.000.000 euro, Dorin Cocoș — 9.000.000 euro. Din fișa de date a procedurii de achiziție rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitație orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG, în consecință, la 12.08.2009 a fost semnat un acord cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achiziționat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare„, potrivit procurorilor.

CITEŞTE ŞI: Dorin Cocoş DEZVĂLUIE schema prin care se fura la ANRP. Cum şi-a luat un milionar de top vilă în Saint Tropez

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți