Dragoș Boboc, impresarul lui Dorin Rotariu, a reacționat după ce nemții de la Arminia Bielefeld au refuzat să-l transfere spunând că fotbalistul de 23 de ani are probleme de sănătate.
Dorin Rotariu, transferat la FC Bruges pentru 2,2 milioane de euro
„Nu e nimic adevărat! E o prostie. El a mers patru ore cu maşina, iar după aceea a făcut vizita medicală. Nemții au zis că au găsit ceva în neregulă la inimă, dar l-au verificat din nou şi nu era nimic. Când au văzut lucrul ăsta, au vrut să schimbe datelele din contract. Au cerut să fie scăzut preţul la clauza de cumpărare, dar cei de la Brugge n-au acceptat”, a declarat Dragoș Boboc pentru ProSport.
„Din cauza unor anomalii sesizate la vizita medicală, nu se va mai realiza acest transfer”, a anunţase purtătorul de cuvânt al Arminiei Bielefeld, Daniel Mucha, potrivit presei din Germania.
Dorin Rotariu va continua în Olanda, la AZ Alkmaar, unde este împrumutat de Club Brugge. Arminia Bielefeld îl voia pe român împrumut până la vară, cu opţiune de transfer definitiv.