Firmele Regelui Asfaltului înregistrează întârzieri pe lotul Coloneşti-Piteşti din DEx12 Craiova-Piteşti. Gurile rele spun că grupul de firme care se ocupă de acest lot au început să obosească având în vedere avansul neaşteptat de lent al lucrărilor pe tronsonul de drum expres menit să lege limita dintre judeţele Olt şi Argeş, în speţă satul Coloneşti, de Piteşti.
În august 2021 a fost semnat contractul pentru acest tronson din drumul expres Craiova-Piteşti, în valoare de 617.080.915,60 lei (exclusiv TVA), cu asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, toate companii controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.
Termenul de proiectare a fost de 12 luni, iar termenul de execuție a lucrărilor de 24 de luni, potrivit prevederilor contractuale.
Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, care au analizat recent stadiul lucrărilor pe cei 31,88 km ai tronsonului Coloneşti-Piteşti, spun că firmele magnatului Dorinel Umbrărescu au ajuns la 22% stadiu fizic la aproape doi ani de la semnarea contractului, fapt petrecut în 17.08.2021.
Deși termenul de finalizare a lucrărilor este 15 noiembrie 2024, reprezentanții Pro Infrastructură sunt de părere că respectarea acestui termen a devenit, practic, imposibilă.
„Este drept, au fost (și mai sunt) blocaje birocratice independente de constructor, cum ar fi exproprierile suplimentare și aprobarea soluțiilor finale în nodul A1 Oarja și la Albota, dar și veșnicele păduri care trebuie scoase din circuitul forestier. Dar chiar și așa, cei de la UMB au front de lucru suficient unde pot munci nestingheriți… și nu o fac.
Așa că prognosticul nostru este rezervat: doar sperăm ca antreprenorul să nu iasă (prea tare) din termenul contractual, noiembrie 2024. Dar, cu mobilizarea actuală demnă mai degrabă de companii din Grecia, Italia și Turcia pe care nici nu vrem să le numim, UMB va ajunge la Pitești abia prin vara lui 2025″, au transmis specialiştii Pro Infrastructură.
Foarte important de menționat este faptul că pe un alt tronson al drumului expres Craiova-Piteşti, cel dintre Slatina şi Coloneşti, companiile lui Dorinel Umbrărescu au lucrat în ritm susţinut, stadiul lucrărilor ajungând la peste 80%.
În ciuda acestor întârzieri specialiștii de la Pro Infrastructură spun că firmele lui Dorinel Umbrărescu au șanse să recupereze această întârziere deoarece, de-a lungul timpului că au o capacitate de mobilizare care le poate permite revenirea în grafic.