În vara lui 1998, după un amical cu Paraguay-ul şi cu puţin înainte de plecarea tricolorilor spre Campionatul Mondial din Franţa, Gică Hagi purta o discuţie aprinsă cu ziariştii care criticau jocul naţionalei. Concluzia căpitanului de atunci al naţionalei era: „Trebuie să ne faceţi statui! În doi-trei ani fotbalul nostru o să fie praf, zero!”.
Timpul a dovedit că Hagi a avut dreptate, naţionala obţinând o singură la calificare la un Campionat European în 15 ani şi ratând toate campaniile de calificare la Mondiale. Nimeni nu i-a făcut însă statuie lui Hagi, dar câţiva fani ai Stelei au avut recent ideea de a-i face un bust, cu ocazia împlinirii a 50 de ani.
Vezi şi Victor Ponta, CADOU SURPRIZĂ pentru Recep Erdogan. SENZAŢIE în toată TURCIA
„Am împlinit o vârstă frumoasă. Nu am putut să ne vedem până acum. Ei întotdeauna, de ziua mea, au venit şi mi-au adus câte un cadou, un lucru făcut de ei. Înseamnă că am reprezentat ceva. Am jucat, am avut momente bune şi le mulţumesc„, a spus Hagi, care a avut miercuri surpriza să-şi vadă bustul, la inaugurarea magazinului CSA Steaua.