DOSAR COLECTIV. De ce a fost eliberat primarul Piedone. Motivarea instanţei

Judecătorul care a hotărât eliberarea din arest preventiv a lui Cristian Popescu Piedone îşi motivează decizia prin faptul că "primarul nu emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, aşadar nu intră în atribuţiile sale să verifice dacă agentul economic îndeplineşte măsurile stabilite printr-o astfel de autorizaţie".
Iulian Tudor
26 nov. 2015, 14:23
DOSAR COLECTIV. De ce a fost eliberat primarul Piedone. Motivarea instanţei

În motivarea deciziei de eliberare, judecătorul Constantinescu Luchian invocă prevederile Legii nr. 307/2006 care prevede că primarul „dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite”.

„Or, primarul nu emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, aşadar nu intră în atribuţiile sale să verifice dacă agentul economic îndeplineşte măsurile stabilite printr-o astfel de autorizaţie.

Judecătorul de la Tribunal nu s-a aplecat însă cu suficientă atenţie asupra legislaţiei în acest domeniu, atribuind primarului responsabilităţi în ceea ce priveşte controlul în domeniul apărării împotriva incendiilor care, în realitate, aparţin altei instituţii, concluzionând doar pe baza unei interpretări discutabile că eliberarea de către Primărie a autorizaţiei de funcţionare era condiţionată de prezentarea autorizaţiei la incendiu emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi că acest aspect a fost cunoscut de către inculpaţi.

Din probele administrate reiese că administratorii Clubului ,, Colectiv,, au avut întâlniri cu reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, modul în care aceştia din urmă şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu făcând obiectul cercetărilor într-un alt dosar penal instrumentat de D.N.A. – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.

În contextul de ansamblu al faptelor astfel cum a fost reţinut de către Curte, împrejurarea că cererea pentru obţinerea avizului de funcţionare a fost depusă în 06.11. 2014 iar solicitantul nu s-a prezentat în termenul de 50 de zile prevăzut pentru ridicarea actelor, dar cu toate acestea în 14.01. 2015 documentele au fost eliberate, nu poate atrage o răspundere de natură penală a funcţionarilor din cadru Primăriei Sectorului 4 Bucureşti.

Aşadar, Curtea constată că nu este îndeplinită condiţia generală prevăzută de art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală pentru a se dispune arestarea celor trei inculpaţi sau luarea unei alte măsuri preventive faţă de aceştia, neexistând probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi„, se arată în motivare.

CITEŞTE ŞI Cristian Popescu Piedone a fost ELIBERAT din arestul preventiv UPDATE VIDEO

În fața instanței, primarul Popescu Piedone a arătat că niciodată nu a verificat, decât în urma unor sesizări venite telefonic, ori scrise, pe o anumită locaţie, dacă acolo s-ar fi produs ceva. În ceea ce priveşte locaţia respectivă, Poliţia Locală avea atribuţii de control, aceasta a făcut un singur control cu 10 zile înainte de nefericitul eveniment, în urma căruia s-a constatat că băuturile şi oamenii nu erau calificaţi.

El a mai precizat că în organigrama Primăriei nu există organ de control abilitat cu verificarea normelor PSI. Mai mult, subliniază faptul că nu cunoaşte personal şi nici rudele dânsului pe reprezentanţii Clubului Colectiv şi nu a intervenit nimeni, prin nici un intermediar, pentru a solicita eliberarea acordului de funcţionare.

În ultimul cuvânt, Piedone a arătat că nu se consideră vinovat, apreciază că sunt vicii de procedură în actele normative sau a legislaţiei în vigoare, însă nu a făcut nimic, decât să o respecte. Nu le poate interpreta şi nici modifica. Nu doreşte ca instanţa să ia în considerare problemele de boală, chiar şi cu problemele de sănătate şi-a exercitat drepturile şi atribuţiile cu care a fost învestit, ales de către cetăţenii sectorului 4.

Reprezentantul DNA a susținut că există indicii rezonabile privind săvârşirea de către cei trei inculpaţi a infracţiunii de fals intelectual, infracţiune distinctă, în sensul că, „deşi cererea pentru obţinerea avizului a fost depusă la data de 06.11.2014, solicitantul avea obligaţia să se prezinte în 50 de zile de la acel moment, cu toate acestea termenul de 50 de zile nu a fost respectat, s-a prezentat abia în data de 14.01.2015, motiv pentru care se impunea, potrivit dispoziţiilor legale, anularea acordului şi a avizului”.

„Lipsa acestei consecinţe a avut drept efect eliberarea documentelor de funcţionare prin care s-a atestat implicit îndeplinirea acelei condiţii referitoare la respectarea termenului de 50 de zile. Deci, pe de o parte, este vorba de încălcarea dispoziţiilor legale, care impuneau ca procedură prealabilă existenţa autorizaţiei PSI din partea ISU, pe de altă parte se vorbeşte de o încălcare a dispoziţiilor legale privind respectarea unui termen de natură să conducă la anularea acordului şi a avizului cu consecinţa imposibilităţii de emitere a autorizaţiei de funcţionare”, se mai arată în motivarea Curții de Apel București.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Călin Georgescu iese la rampă. A făcut anunțul serii: Cu orice preț...
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Economiile românilor, în mare pericol. Avertizare de la BNR
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
„Muream şi eu cu el. M-a salvat pe mine” Declarațiile cutremurătoare ale mamei lui Vali, martoră a accidentului în care fiul său și o tânără însărcinată și-au pierdut viața, în Constanța
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Victor Ponta, acuzat de înaltă trădare: „Locul trădătorilor e la închisoare, nu la Cotroceni”. Cine îi face plângere
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda