Dosar penal în cazul celui de-al doilea pacient ars pe masa de operaţii a Spitalului Floreasca

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 s-a sesizat din oficiu şi a deschis un doar penal şi în cazul celui de-al doilea pacient ars în sala de operaţie a Spitalului de Urgenţă Floreasca. Pacientul a fost operat în luna martie a anului 2019, însă s-a aflat despre caz zilele trecute. 
Romania TV
08 ian. 2020, 12:41
Dosar penal în cazul celui de-al doilea pacient ars pe masa de operaţii a Spitalului Floreasca

„La data de 08.01.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti a fost înregistrat un alt dosar penal având ca obiect sesizarea din oficiu privind faptul că, în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, un pacient care a fost operat în luna martie 2019 în sala de operaţii pentru bolnavi cronici a suferit arsuri în timpul intervenţiei chirurgicale”, se arată într-un comunicat de presă.

În acest caz s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. La Poliţie nu a fost depusă nicio plângere imediat după incidentul din martie, reclamaţia a fost depusă după ce cazul femeii arse pe masa de operaţii de la Floreasca a fost făcut public.

Victor Costache, ministrul Sănătăţii, nu a făcut alte precizări despre acest caz, însă a confirmat faptul că incidentul este în atenția Ministerului Sănătății, care face verificări.

În acelaşi timp continua şi audierile la Poliţie în cazul femeii care a fost arsă pe masa de operaţie şi a decedat la doar câteva zile de la intervenţia chirurgicală. Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei audiază astăzi, 8 ianuari, ca martori, mai mulţi asistenţi medicali, dar şi medici rezidenţi de la Spitalul Floreasca.

În urma cercetării administrative efectuate de conducerea spitalului, s-a decis demiterea chirurgului Mircea Beuran din funcţia de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, pentru nerespectarea obligaţiilor din contractul de administrare, dar şi sancţionarea spitalului cu suma de 30.000 de lei pentru neregulile găsite.

 

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București