Cei doi adolescenţi care s-au urcat pe o autospecială a Poliţiei au fost reţinuţi. Puştii s-au filmat şi au postat apoi înregistrarea pe Tik-Tok

Anchetă de amploare a poliţiştilor din Vrancea după ce doi adolescenţi s-au urcat pe o autospecială a Poliţiei şi au postat apoi filmuleţul pe Tik-Tok.
Alina Costache
07 dec. 2021, 11:40
Cei doi adolescenţi care s-au urcat pe o autospecială a Poliţiei au fost reţinuţi. Puştii s-au filmat şi au postat apoi înregistrarea pe Tik-Tok
UPDATE Monitorul de Vrancea.

Dosar penal pentru doi adolescenţi de 15 şi respectiv 16 ani care s-au urcat pe o autospecială a Poliţiei, s-au filmat şi au postat apoi înregistrarea pe Tik-Tok.

Citeşte şi: Restricţii Revelion 2022. Petreceri doar până la ora 2.00, program prelungit la magazine

Filmarea de pe reţeaua de socializare a ajuns şi la Poliţie, iar cei doi adolescenţi au fost identificaţi.

„Aseară, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală au identificat doi minori, de 15, respectiv 16 ani, care se urcaseră  pe o autospecială de poliţie.  Gestul lor a fost filmat şi postat pe o reţea de socializare. Deşi poliţiştii nu se aflau în apropiere în acel moment, iar  tinerii probabil au crezut că gestul lor nu va avea repercusiuni, la scurt timp după vizionarea imaginilor video înregistrate şi postate, cei doi au fost identificaţi”, a transmis marţi IPJ Vrancea.

Citeşte şi: O femeie a ajuns în comă la spital după ce a câștigat un pariu că bea mai mult decât toți cei din bar

Cei doi adolescenţi au fost duşi la sediul Poliţiei, urmând ca fapta lor să facă obiectul cercetărilor în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
O nouă sărbătoare legală în luna februarie. Alte zile libere ar putea fi însă eliminate
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cel mai controversat film al anului. Actriță transgender, în rolul lui Dumnezeu
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ucraina a semnat! Trump a primit ce și-a dorit
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai