DOSARUL ANRP. Ioan Oltean află vineri dacă va fi arestat preventiv

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a revenit, vineri, asupra deciziei în cazul contestației DNA la decizia instanței de a nu-l aresta preventiv pe deputatul Ioan Oltean, în dosarul în care este acuzat că a intervenit la ANRP pentru despăgubirea ilegală a lui Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro. Inițial se anunțase că pronunțarea în acest caz va fi dată luni, după care s-a revenit. Instanţa supremă a decis, vineri, ca deputatul să rămână sub control judiciar.
Iulian Tudor
18 dec. 2015, 16:33
DOSARUL ANRP. Ioan Oltean află vineri dacă va fi arestat preventiv

Pe 10 decembrie, un complet de la Instanța supremă a respins cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Ioan Oltean, acesta fiind pus sub control judiciar.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, pe 9 decembrie, cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ioan Oltean. 

IOAN OLTEAN va fi cercetat sub CONTROL JUDICIAR, în dosarul ANRP

Preotul din Chitila care l-ar fi denuntat pe Ioan Oltean le-a povestit procurorilor DNA ca a participat la diverse petreceri ale celor din conducerea ANRP, unde acestia se imbatau si vorbeau de miliardele de euro care au disparut in anii 2009 – 2011, reiese din referatul procurorilor.

Potrivit aceluiaşi document, așezământul social din Chitila, unde deputatul Ioan Oltean ar fi primit suma de 600.000 euro de la omul de afaceri Mihai Rotaru, era considerat drept „un paravan bun” pentru întâlnirile în care cei implicați în afaceri ilegale cu dosare ANRP discutau despre rezolvarea acestora.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.

Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Cătălin Florin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

REFERAT DNA: Aşezământul social din Chitila, paravan pentru întâlniri despre rezolvarea unor dosare ANRP

Dosarul vizează despăgubirea ilegală acordată de comisia ANRP omului de afaceri Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, care în 2011 a primit aproape 109 milioane de lei pentru un teren din Piteşti în suprafaţă de peste 61.000 de metri pătraţi. Despăgubirea a fost acordată în perioada în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP era condusă de Crinuţa Dumitrean.

Anchetatorii au stabilit, în baza probelor, că deputatul Ioan Oltean, „care avea relaţii cointeresate cu cesionarul şi cu preşedinta ANRP”, a intervenit la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului.

„În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, susţin procurorii DNA.

Deputatul Cătălin Florin Teodorescu este acuzat că, împreună cu alţi inculpaţi, membri în comisia din ANRP – Crinuţa Dumitrean, atunci preşedinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Marko Attila, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru -, a aprobat ilegal raportul de evaluare prin care terenul de peste 61.000 de metri pătraţi din Piteşti a fost evaluat la 108.932.000 de lei (aproximativ 25 de milioane de euro), sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Capcanele ascunse ale probei practice. Ce greșeli te pot costa carnetul de șofer
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI