DOSARUL APA NOVA. Măsurile luate de DNA. Cum funcţiona serviciul de FILAJ şi interceptări din companie

Directorul general al Apa Nova București, Lavinia Săniuță, directorul adjunct al companiei, Giovana Soare, şi Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian, au fost puşi, miercuri, sub control judiciar, de către procurorii DNA. Soția fostului ministru de Interne, Marian Săniuță, este acuzată de procurorii că, în calitatea deținută, a dispus monitorizarea și interceptarea ilegală a angajaților companiei, măsuri similare fiind luate și de foștii directori Bruno Roche și Laurent Lalague.
Ionela Marcu
28 oct. 2015, 17:10
DOSARUL APA NOVA. Măsurile luate de DNA. Cum funcţiona serviciul de FILAJ şi interceptări din companie

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus extinderea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu începere din data de 28 octombrie 2015, față de următorii:

SĂNIUȚĂ LAVINIA TEODORA, director general adjunct la VEOLIA ROMÂNIA (2014- iunie 2015), director general al S.C. APA NOVA S.A. București (începând din luna iunie 2015), pentru infracțiunile de:
– cumpărare de influență,
– violarea vieții private,
– favorizarea infractorului,
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– spălare a banilor;

SOARE GIOVANA MARIA, director general adjunct al S.C. APA NOVA S.A. București (cu începere din 2014), pentru infracțiunile de:
– complicitate la cumpărare de influență,
– complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
– complicitate la spălare a banilor;

STERIAN TEODOR (finul lui Semenescu Ovidiu Traian), administrator al S.C. SIS STRATEGY SRL, pentru infracțiunile de:
– complicitate la luare de mită,
– violarea vieții private.

În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar întocmite de procuror se menționează următoarea stare de fapt:

În perioada 2008-2015, inculpații Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România, în beneficiul agenților economici care fac parte din Grupul de firme VEOLIA Franța, obținând în schimb, de la reprezentanții acestora, sume importante de bani. Banii erau plătiți sub paravanul unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de cele trei persoane, fără ca în realitate, serviciile prevăzute în contracte să fi fost prestate.

În perioada 2014 – 15 iunie 2015, Săniuță Lavinia Teodora, în calitate de director general adjunct la VEOLIA ROMÂNIA și începând cu 15.06.2015, ca director general al S.C. APA NOVA S.A. București, a dat sume importante de bani lui Semenescu Ovidiu-Traian, ca urmare a unei înțelegeri prealabile avută cu acesta, sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate.

Sumele de bani ar fi fost date pentru ca Semenescu Ovidiu-Traian să intervină, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentanții unor instituții publice din România, în beneficiul agenților economici ai Grupului de firme VEOLIA Franța, din care face parte și SC APA NOVA SA București. Unele plăți aferente acestor contracte au fost autorizate de Săniuță Lavinia Teodora (în calitate de director general al SC APA NOVA BUCUREȘTI SA, respectiv director general adjunct la VEOLIA ROMÂNIA), în perioada menționată.

Banii astfel plătiți au reprezentat, de fapt, contravaloarea influenței și intervențiilor exercitate de către Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin la nivelul instituțiilor publice, cu referire în special la Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București, Primăria Generală a Capitalei și Consiliul General ale mun. București, în favoarea firmelor din Grupul Veolia și în special a S.C. APA NOVA SA București.

În ordonanța de extindere și continuare a urmăririi penale se menționează că angajaților SC APA NOVA SA li s-a impus de către directorul general Săniuță Lavinia Teodora să sprijine activitatea ilegală desfășurată de inculpatul Semenescu Ovidiu Traian, în interesul firmelor din grupul VEOLIA. Astfel, directorul general Săniuță Lavinia Teodora ar solicitat directorului financiar să ascundă un contract încheiat cu o anumită firmă, în baza căruia Semenescu Ovidiu Traian ar fi primit suma de 4.000.000 lei.

La nivelul S.C. APA NOVA București SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foști lucrători ai serviciilor de informații care efectuează filaje și interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic și care încearcă în acest mod să țină sub control divulgarea de către angajații companiei de date care să conducă la depistarea activităților nelegale derulate.

Totodată, în același scop, în cursul anului 2010 a fost încheiat contractul cadru cu S.C. SIS STRATEGY SRL, administrată de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian, urmat în perioada anilor 2010 – 2015 de contracte similare, având ca obiect efectuarea de filaje și interceptări ilegale, în interesul persoanelor care controlau S.C. APA NOVA SA București, contracte semnate de directorii Roche Bruno-Daniel-Paul, Laurent Lalague și Săniuță Lavinia Teodora.

Aceasta din urmă a relaționat cu Teodor Sterian, începând cu data de 15.06.2015, de când a îndeplinit funcția de director general al S.C. APA NOVA SA București, privind montarea sistemelor de supraveghere în birourile firmei, primirea rapoartelor periodice, întocmite pe baza filajelor și interceptării ilegale a angajaților companiei.

În perioada 2010 – 2015, ROCHE BRUNO-DANIEL-PAUL, LAURENT LALAGUE și SĂNIUȚĂ LAVINIA TEODORA, în calitate de directori ai S.C. APA NOVA S.A. București au dispus măsuri de supraveghere, monitorizare și interceptare ilegale a angajaților S.C. APA NOVA S.A. București, exercitate în baza unor contracte încheiate între această din urmă firmă, pe care a reprezentat-o și SC SIS STRATEGY S.R.L., societate specializată în desfășurarea acestor activități, administrată de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian, modalitate în care au ținut sub control divulgarea de către angajații companiei de date, care să conducă la depistarea activităților nelegal derulate de aceasta.

Astfel, s-a indus în permanență o stare de teamă angajaților, scopul fiind ca aceștia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic. Este de remarcat faptul că, după demararea cercetărilor în prezența cauză, respectiv după ce lucrătorii D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești au ridicat prima dată documente de la sediul SC APA NOVA SA, a fost provocat în mod intenționat un incident, în urma căruia persoanele din conducerea SC APA NOVA SA, potențiali martori în cauză au aflat că există posibilitatea reală să fi fost monitorizați prin interceptarea convorbirilor și filaj, situație care le-a accentuat starea de teamă.

Totodată, în perioada anilor 2011 – 2013, suspectul Lalague Laurent – în calitate de director financiar, respectiv director general al S.C. APA NOVA S.A. București a pretins directorului general al unei societăți comerciale și a primit, de la acesta, în mai multe rânduri, sume de bani (cuprinse între 50.000 euro și 150.000 euro) în total minimum 1.000.000 euro, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună ca S.C. APA NOVA S.A. București să atribuie lucrări respectivei societăți. Banii astfel pretinși erau remiși în numerar, prin intermediul lui TEODOR STERIAN, această din urmă persoană fiind indicată chiar de către Laurent Lalague.

În perioada anilor 2011 – 2015, inculpatul ROCHE BRUNO-DANIEL-PAUL, suspectul LALAGUE LAURENT și inculpata SĂNIUȚĂ LAVINIA TEODORA, în calitate de administratori ai S.C. APA NOVA S.A. București și directori generali ai aceleiași societăți, ultima dintre aceștia și în calitate de director general adjunct la VEOLIA ROMÂNIA, cu complicitatea inculpaților Semenescu Ovidiu Traian, Moisescu Vlad Octavian și a inculpatei Soare Giovana Maria au participat la circuite comerciale și financiare fictive, ce au avut ca scop, înregistrarea în contabilitatea S.C. APA NOVA S.A. București a unor achiziții fictive, având ca obiect presupuse prestări de servicii și achiziții mărfuri, de la mai multe firme.

Firmele respective au emis facturi false care să favorizeze S.C. APA NOVA S.A. București, utilizând ca mod de operare, reducerea artificială a profitului impozabil și a TVA-ului de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale „tip fantomă”. După alimentarea conturilor, au avut loc imediat retrageri de numerar, ridicări frecvente de numerar în valori mari cu explicația „achiziții mărfuri”, s-au constatat rulaje deosebit de mari în conturile persoanelor fizice implicate, fără ca acestea să justifice, prin veniturile declarate, valoarea acestor transferuri.
În cauză, prejudiciu minim stabilit în dauna statului, ca urmare a infracțiunii de evaziune fiscală este în sumă de 24.691.980 lei (echivalentul a 5.545.146 euro) reprezentând impozit pe profit și TVA – 14.815.188 lei.
Prejudiciul stabilit ca urmare a infracțiunii de spălare a banilor, este in suma de 76.545.141,23 lei (echivalentul a 17.294.819 euro).

Totodată, Soare Giovana Maria, încadrată la S.C. APA NOVA S.A. București, din anul 2008, societate în cadrul căreia de la începutul anului 2014 a îndeplinit funcția de director general adjunct, urmare unei înțelegeri prealabile avută cu SEMENESCU OVIDIU-TRAIAN a semnat, din partea SC VEOLIA APĂ SERVICII S.R.L. București, la care nu avea nicio calitate, o serie de contracte și alte documente contabile, încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de SEMENESCU OVIDIU-TRAIAN, MOISESCU VLAD-OCTAVIAN și BEREVOIANU COSTIN, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate, pentru ca SEMENESCU OVIDIU-TRAIAN, să intervină, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentanții unor instituții publice din România, în beneficiul agenților economici ai Grupului de firme VEOLIA Franța, din care face parte și SC APA NOVA SA București.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații SĂNIUȚĂ LAVINIA TEODORA, STERIAN TEODOR și SOARE GIOVANA MARIA trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați.
d) să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de anumite persoane nominalizate care au legătură cu prezenta cauză și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
g) să nu desfășoare activități în calitate de funcționar, în cadrul S.C. APA NOVA SA București și a agenților economici din cadrul Grupului VEOLIA ROMÂNIA – cu referire la SĂNIUȚĂ LAVINIA TEODORA și SOARE GIOVANA MARIA, respectiv să nu desfășoare activități în cadrul unor agenți economic ce au ca obiect de activitate – investigații, inclusiv S.C. S.I.S. STRTATEGY SRL Ilfov – cu referire la STERIAN TEODOR.

Inculpaților li se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, precizează DNA.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
10 + 1 Sfaturi pentru curățenia de după Crăciun
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Utilizarea roboților de bucătărie și a aspiratoarelor robot poate reduce semnificativ costurile gospodăriei
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă