Tartousi, care a fost eliberat condiționat la începutul anului 2019, a câștigat la CEDO împotriva statului român, pe 02.11.2021, judecătorii de la Bruxelles stabilind că nu a avut parte de un proces echitabil.
Argumentele prin care Mustafa Tartousi i-a convins pe magistrații CEDO să îi dea câștig de cauză au fost, în principal, cele legate de faptul că a fost condamnat fără ca vărul lui – Youssef Tartousi (căpitanul vasului Iman T, vărul lui Mustafa principalul denunțător al acestuia ) – să fie audiat în fața instanței și pentru că unul dintre judecătorii care a pronunțat decizia definitivă s-a pensionat fără să o semneze personal, potrivit Ziare.com.
Mustafa Tartousi a susținut că Youssef a dat declarații sub presiune atunci când a fost audiat prin comisie rogatorie în Siria și ar fi spus ce voiau anchetatorii români să audă. Ulterior, acesta și-ar fi retras declarațiile, însă la proces – pe fond și în apel – acesta nu a mai fost reaudiat.
Numai că Înalta Curte l-a condamnat pe Mustafa Tartousi în baza altor probe, cum ar fi itinerariul (pe baza semnalului de la telefonul mobil) pe care l-a parcurs Omar Hayssam în 2006, din București până în Constanța, unde s-a îmbarcat pe vasul care aparținea lui Tartousi.
Apoi, la câteva zile, de pe același mobil Hayssam și-a apelat concubina, pentru a o anunța că este în siguranță.
Astfel, sirianul și-a trădat prezența la bordul vasului Iman T, al cărui armator era Mustafa Tartousi și care era comandat de Youssef Tartousi.
Toate aceste detalii vor fi analizate de judecătorii de la Înalta Curte în procesul de revizuire.