Dosarul de şantaj al lui Dan Voiculescu, scos de pe rolul instanţei şi trimis unui judecător de cameră

Dosarul în care Dan Voiculescu, fiica acestuia şi şeful posturilor Antena, Sorin Alexandrescu, sunt judecaţi în legătură cu şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei a fost scos de pe rolul instanţei şi trimis unui judecător de cameră preliminară, potrivit noilor coduri penale, transmite Mediafax.
Romania TV
11 feb. 2014, 18:15
Dosarul de şantaj al lui Dan Voiculescu, scos de pe rolul instanţei şi trimis unui judecător de cameră

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, scoaterea de pe rol a dosarului în care fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF, Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea lui Bendei.
La termenul de marţi, avocaţii şi procurorul au arătat că, în raport de faza de judecată în care se află dosarul, acesta trebuie trimis unui judecător de camera preliminară, care să îndeplinească procedurile prevăzute de noul cod de procedură penală.

Totodată, instanţa i-a pus în vedere procurorului DNA că unitatea de parchet trebuie să transmită instanţei copii certificate ale rechizitoriului din dosar, care ulterior să fie remise celor judecaţi.
Concret, magistratul de cameră preliminară care va primi acest dosar se va ocupa de emiterea citaţiilor, de furnizarea rechizitoriului şi a altor documente din dosar inculpaţilor, de verificarea legalităţii rechizitoriului şi de soluţionarea tuturor excepţiilor ce pot fi invocate de apărătorii inculpaţilor sau de inculpaţi.

Durata maximă în care se poate face acest lucru este de 60 de zile, timp în care judecătorul trebuie să decidă dacă investeşte instanţa de judecată cu dosarul sau dacă îl restituie unităţii de parchet.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată, în 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF, Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu a fost deferit justiţiei pentru şantaj, în timp ce Dan Voiculescu şi fiica sa, pentru complicitate la această infracţiune.

Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, se precizează într-un comunicat de marţi al DNA.

În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra unui acţionar al unei societăţi comerciale (parte vătămată) ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.

Conform datelor din anchetă, pesoana ce ar fi fost şantajată este administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Procurorii susţin că Alexandrescu „a exercitat acte de ameninţare cu publicarea, prin intermediul entităţilor media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupţie săvârşită de partea vătămată, în situaţia în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparţinând SC Antena TV Group SA la un preţ dorit de inculpat”.

Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arată anchetatorii.

În rechizitoriu se precizează că actele de constrângere, prin ameninţare, s-au exercitat în mai multe feluri, respectiv verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic, precum şi prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată.

Acest spot publicitar, arată DNA, a fost realizat din dispoziţia Cameliei Voiculescu şi a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, şi a fost difuzat în perioada 9 – 30 mai 2013, cu o frecvenţă de cinci ori pe zi (în total, de 401 ori) de toate posturile TV aparţinând SC Antena TV Group SA şi SC Antena 3 SA.
De asemenea, şantajul s-ar fi făcut prin înscrisuri având caracter de somaţie, emise de către Intact Publishing SRL, semnate de George Matiescu, în calitate de director general, şi trimise către partea vătămată şi către alte persoane, prin care, sub pretextul desfăşurării unei anchete jurnalistice, se solicitau relaţii privind împrejurarea care făcea obiectul şantajului, susţin procurorii.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cum fac românii mai mulți bani. Metoda e imbatabilă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Acord Rusia-Ucraina pentru evacuarea locuitorilor din Kursk
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!