Dosarul „Diplome de licenţă fără studii”: Zeci de mii de euro, o jumătate de kg de aur, rubine, inele cu diamant, găsite la percheziţi

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de dolari, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elveţieni, 500 g. de aur, 110 g de perle, 200 g de rubine şi 2 inele cu diamant, de la persoane cercetate pentru fapte de corupţie în dosarul "Diplome de licenţă fără studii", în care au fost audiate 120 de cadre didactice şi studenţi de la Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad.
Filip Stan
12 nov. 2017, 11:46
Dosarul

„Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au continuat, în perioada 6 -10 noiembrie a.c., activităţile de urmărire penală în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de cadre didactice implicate în promovări fraduloase de examene. 120 de persoane, cadre didactice şi studenţi din cadrul unei universităţi din Arad, au fost audiate, fiind cercetate sub aspectul săvârşirii de infracţiuni de corupţie”, anunţă Poliţia.

Totodată, au fost puse în executare 3 mandate de percheziţie asupra a 3 casete de valori deţinute de către doi dintre cei cercetaţi în cauză, la unităţi bancare de pe raza judeţelor Arad şi Timiş, în urma cărora au fost indisponibilizate mai multe bunuri, pentru a fi confiscate.

Astfel, poliţiştii au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elveţieni, 500 de grame de aur, 110 grame de perle, 200 de grame de rubine şi 2 inele cu diamant.

„Bunurile urmează a fi evaluate patrimonial, în vederea confiscării”, precizează Poliţia.

În 26 iulie poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au făcut 106 percheziţii domiciliare, în acest dosar în care 36 de persoane sunt cercetate pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice.

„Ca urmare a administrării probatoriului, 6 persoane au fost reţinute, dintre care 3 au fost ulterior arestate preventiv şi 3 arestate la domiciliu, iar faţă de alte 9 persoane s-a dispus măsura controlului judiciar”, reaminteşte Poliţia.

Din anchetă a reieşit că a Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi la Universitatea „Aurel Vlaicu” s-ar fi constituit „reţele infracţionale din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenţi la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor”.

De asemenea, în acest mecanism, studenţi care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, ar fi devenit la rândul lor intermediari pentru alţi colegi. În anumite cazuri, banii oferiţi în schimbul promovării examenelor ar fi fost lăsaţi la puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relaţii de prietenie cu cadrele didactice.   

Cadrele didactice ar fi pretins şi primit bani şi bunuri de la studenţi pentru a le oferi lucrări de licenţă deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceştia să înţeleagă limba.

Totodată, informaticienii instituţiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare şi ar fi modificat rezultatele obţinute de unii dintre studenţi ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, a Direcţiei de Investigaţii Criminale şi a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi poliţişti ai inspectoratelor de poliţie judeţene Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, precum şi jandarmi.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Haos total în Spania. Criza e fără precedent
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede