Dosarul Flota ar putea fi REDESCHIS. Ce îi pregăteşte Guvernul lui Traian Băsescu

Guvernul caută soluţii pentru redeschiderea dosarului "Flota", după ce DNA a clasat cazul în care fostul preşedinte Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare.
Romania TV
26 ian. 2015, 18:28
Dosarul Flota ar putea fi REDESCHIS. Ce îi pregăteşte Guvernul lui Traian Băsescu

„Am cerut Ministerului Justiţiei şi AVAS să studieze decizia şi, în funcţie de concluziile la care vor ajunge, vom contesta sau nu respectiva decizie”, a declarat premierul Victor Ponta, la România TV.

„Nu pot să comentez decizii ale magistraţilor (privind clasarea dosarului „Flota”, n.r.), pot să spun doar că Guvernul răspune în faţa Curţii de Conturi şi riscăm ca peste un an, doi, trei să ni se spună că nu am făcut toate diligenţele pentru recuperarea unui prejudiciu”, a adăugat primul-ministru.

DNA a clasat Dosarul Flota, în care fostul preşedinte Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare. Procurorii anti-corupţie au decis, miercuri, 21 ianuarie 2015, „clasarea cauzei” întrucât „faptele nu există”.

În urma unei solicitări adresate de România TV, Direcţia Naţională Anticorupţie informează că „prin ordonanţa procurorului din data de 21 ianuarie 2015, s-a dispus, faţă de Traian Băsescu, clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi delapidare, întrucât faptele nu există”.

„În acest dosar, datorită cauzei de impunitate prevăzută de Constituţia României, prin rezoluţia din 19.10.2006, s-a dispus suspendarea urmăririi penale.

Ca urmare a încetării cauzei de suspendare a urmăririi penale, împrejurare ce a intervenit la data de 21.12.2014, prin ordonanţa din 12.01.2015, s-a dispus reluarea urmăririi penale cu privire la faptele sus menţionate.

Prin ordonanţa procurorului din data de 21 ianuarie 2015, s-a dispus, faţă de Traian Băsescu, clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi delapidare, întrucât faptele nu există”, precizează DNA.

CITEŞTE ŞI TRAIAN BĂSESCU a avut 68 de dosare penale în 10 ani de mandat. 8 sunt în curs de soluţionare

Conform DNA, în ceea ce priveşte „infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina lui TRAIAN BĂSESCU, se constată că această faptă nu există, deoarece prin exercitarea funcţiilor de decizie în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada 1990-1992 şi 1996-2000, nu a produs şi nu a determinat producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul CNM Petromin S.A. Constanţa, aceasta pentru că navele care fac obiectul cauzei s-au vândut în baza aprobărilor legale date de Fondul Proprietății de Stat (FPS) – acţionarul majoritar al CNM Petromin S.A. în cadrul procesului de privatizare iniţiat de Guvernul României.”

Cele 16 nave aflate în contracte de management cu grupul KLAVENESS au rămas în proprietatea CNM Petromin S.A (cu drept de dispoziție asupra lor) până în 1999-2000, când acestea au fost vândute la licitație. Sumele realizate din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 USD. Decizia vânzării navelor nu a aparţinut Ministerului Transporturilor, ci a aparţinut FPS şi AGA a CNM Petromin S.A., întrucât FPS şi nu Ministerul Transporturilor erau acţionarul majoritar al CNM Petromin S.A. De altfel, CNM Petromin S.A., ca societate comercială pe acţiuni în domeniul transporturilor navale, la data de 31.12.1992, avea datorii de 14.770.000 USD, au constatat procurorii.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, reţinută prin actul de învinuire ca fiind realizată de faptul că „…în perioada 1991-2000, a emis acte de decizie la nivel de conducere a ministerului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atât prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu privire la constituirea şi atribuţiile CIS, CNM Petromin S.A., ordinele de acordare şi retragere a dreptului de arborare a pavilionului românesc de către navele angajate în afacerea „Petroklav”, a notei în baza căreia a dispus radierea din Registrul Matricol a mineralierului „Băceşti” şi a documentelor de plată „P&I” a 500.000 USD din creditul luat prin ipotecarea navei „Băceşti” pentru care asigurarea trebuie să fie plătită de navlositorul Borom Anglia, cât şi prin omisiunea cu ştiinţă a inserării unor date sau împrejurări reale referitoare la proprietatea reală asupra navelor CNM Petromin S.A. cu prilejul ordinelor de retragere a pavilionului românesc arborat de aceste nave”, se constată că această faptă nu există, deoarece nu se poate susţine au fost atestate fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului ori a fost omisă, cu ştiinţă, inserarea unor date sau împrejurări.”, mai arată DNA.

În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, „constând în aceea că „în septembrie 1992, în calitate de ministru al transporturilor şi director (preşedinte) al B.O.D. Petroklav Inc. Bahamas, după încetarea activităţii acesteia a acceptat virarea sumei de 500.000 USD în contul deschis la Citibak Londra, de unde şi-a însuşit-o, prezentând ulterior un extras de cont în care figurează nereal virarea sumei la asiguratorul navei Băceşti”, a rezultat că BĂSESCU TRAIAN nu şi-a însuşit suma de 500.000 USD, aşa cum se reţine prin actul de învinuire, ci că suma a fost plătită Clubului de asigurări P&I UK Londra şi reprezintă contravaloarea asigurării navelor din exploatarea Petromin.
De altfel, cu referire la această presupusă faptă, respectiv delapidare, răspunderea penală s-a prescris la data de 30 septembrie 1999, ca urmare a intrării în vigoare la data de 01.02.2014 a Noului Cod Penal, conform căruia, maximul special al pedepsei pentru infracţiunea de delapidare a fost redus la 7 ani.”

Traian Băsescu a fost implicat, în cei 10 ani de mandat, în nu mai puţin de 68 de dosare penale. 

CITEŞTE ŞI TRAIAN BĂSESCU, între relansarea politică şi dosarele din justiţie. Ce îl aşteaptă pe fostul şef al statului

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Țara care a început să colecteze păianjeni veninoși. Localnicii sunt rugați să prindă insectele în borcane și să le predea punctelor de donații
Capital.ro
Legenda României a murit! Moartea sa a îndurerat întreaga țară. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Dacia, mari lovituri pe piețele externe. Vânzările sunt de vis
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
O tânără de 35 de ani murit după ce a fost lovită de o bucată de gheață căzută de pe bloc. Aceasta se afla într-o zonă rezidențială din Chiajna, Ilfov
Cancan.ro
Nepotul lui Florin Salam, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Filat doi ani de DIICOT şi prins în flagrant şi-a primit pedeapsa!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
UDMR ar putea prelua conducerea Autorității Electorale Permanente după revocarea lui Toni Greblă
MediaFlux
Turul doi, ÎNAPOI? DECIZIA privind SOARTA alegerilor prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar