Dosarul fraudării referendumului: Cum a scos interlopul Kamaz oamenii la vot. STENOGRAME

Interlopul Bogdan Măgurean, zis Kamaz, ar fi primit aproape 7.000 de lei de la Dumitru Samson pentru "serviciile" de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, scrie Mediafax.
Romania TV
06 dec. 2012, 13:24
Dosarul fraudării referendumului: Cum a scos interlopul Kamaz oamenii la vot. STENOGRAME

 „În seara referendumului, potrivit susţinerilor lui Bogdan Cristian Măgurean, el şi-a primit partea de bani promisă, care s-a ridicat la suma de 6.000-7.000 lei. Banii proveneau de la învinuitul Samson Dumitru şi i-au fost daţi în mână de Constantin Sebastian Biţu. Chiar dacă, în declaraţia sa, Măgurean a spus că nu ştie cine anume i-a dat banii, indicând că probabil era un băiat pe nume Sorin, interceptările realizate în cauză în 30 iulie 2012 stabilesc fără dubiu că banii proveneau de la Dumitru Samson, iar cel care i-a predat efectiv lui Măgurean a fost Biţu”, notează procurorii în rechizitoriul prin care a fost deferit justiţiei Samson şi Măgurean, alături de alte 15 persoane.

Astfel, a doua zi, după referendum, pe când Samson, Nica, Biţu au revenit în Bucureşti, Măgurean a fost contactat de camarazii săi din judeţul Arad, nemulţumiţi că ei nu fuseseră plătiţi de nimeni, notează procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC) din cadrul Parchetului instanţei supreme în rechizitoriu, care a devenit public odată cu trimiterea în judecată a lui Samson.

Procurorii mai spun că, deoarece fuseseră contactaţi de către Măgurean Bogdan, iar acesta apelase la ei la cererea lui Samson Dumitru, transmisă prin învinuiţii Nica Tudorel şi Biţu Constantin, Măgurean s-a decis să ia legătura cu Samson Dumitru şi să ceară să onoreze «serviciile» prestate.

În acest sens, arată procurorii, înainte de a intra în legătură cu Samson Dumitru, Măgurean Bogdan a apelat la un amic al său, Mihailovici Dorin, căruia i s-a confesat asupra problemei ce o are de rezolvat. „Discuţia purtată este relevantă sub aspectul faptelor infracţionale în care învinuiţii Măgurean şi Samson au fost implicaţi în ziua referendumului, precum şi rolul esenţial avut de învinuitul Samson Dumitru, cel care a finanţat mobilizarea la vot prin săvârşirea de infracţiuni”, susţin procurorii.

„MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da? Brătan, hai să îţi povestesc ceva şi tu îmi spui dacă îi bine să reacţionez aşa sau nu eu.
MIHAILOVICI ION DORIN – Ia, zi!
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Aseară cu alegerile astea a fost mâna dreaptă a lui CRIN ANTONESCU, aici la CLUJ.
MIHAILOVICI ION DORIN – Aoleu! Fine, vorbeşti. Nu mai pot vorbi. Gata!
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Amu stai un picuţ că nu-i nimic rău.
MIHAILOVICI ION DORIN – Zi!
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Nu-i nimic rău. Fii atent! Oamenii au venit să-i ajut. Nişte chestii legale. Mă înţelegi tu, no în fine. I-am ajutat. Toată TRANSILVANIA m-a sunat la şapte…
MIHAILOVICI ION DORIN – Nu mai vorbi, fine. Nu mai vorbi.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Bine. Bun. Zice «Domnule, uite…Ă…Extraordinar, copilul zice, dacă nu te găseam pe tine eram mort». Bine, în fine. A trecut…
MIHAILOVICI ION DORIN – Aoleu! Zi mai scurt…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – N-ai…n-ai pe ceva să mă suni? Dar nu-i nimic ilegal…ilegal.
MIHAILOVICI ION DORIN – Deja tot ce mi-ai spus tu acum nu-i nimic ilegal dar …bagă la puşcărie.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – De ce? Că doară n-am făcut nimic rău. Nu…
MIHAILOVICI ION DORIN – Ţi-am spus. Mai zi-i pe ocolite că eu înţeleg. Nu trebuie să-mi…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Bun. No, fii atent! Eu am zis «Mă, omule, eu n-am încredere în voi. N-am încredere în nimeni» Bine. Mă sună…
MIHAILOVICI ION DORIN – …
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – ….vorba de BEYNUR. Şi îl sună pe BEYNUR să-mi arate că el îi om de încredere. Înţelegi?
MIHAILOVICI ION DORIN – Aşa.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Şi acum zice BEYNUR «Domnule KAMAZ, frate». Ştii că mă cunoştea de acolo de la…no. Ştie şi de…Te ştie pe tine «KAMAZ…»
MIHAILOVICI ION DORIN – …
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – «…fratelo, nu-ţi face griji» zice către mine. «Ai încredere în DAN». Şi am zis «Băi, nu. Eu am încredere în tine şi în DAN că suntem prieteni. Dar n-am încredere în restul care-s în spatele lui». Înţelegi?
MIHAILOVICI ION DORIN – Aşa. Şi…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Într-un final oamenii n-o fost corecţi. Acum tu ce zici? Să-l sun pe BEYNUR şi să zic „Mă!…”
MIHAILOVICI ION DORIN – Clar.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – „….am încredere în DAN acela.”
MIHAILOVICI ION DORIN – Clar.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da?
MIHAILOVICI ION DORIN – Da cum.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – No, că…să iau numărul de la el şi amu am numărul. Şi acum îl sun şi îi zic «Mă, prietene! Mă, BEYNUR uite! Aseară am vorbit ai zis să am încredere în DAN acela. Da? Da. E! Vezi că omul nu s-a ţinut de ce am vorbit»
MIHAILOVICI ION DORIN – No, …, acum sună-l tu şi zi-i să…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – No, bun.
……………………………………………………………………………………..
MIHAILOVICI ION DORIN – «Şi tu ce ai zis? Da, păi, că-i OK»
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – «Da, păi, că…»
MIHAILOVICI ION DORIN – Bun.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – «Bă, ai încredere în DAN că …oamenii serios». Bine”, consemnează procurorii înrechizitoriu convorbirea acestora.

Astfel, Bogdan Măgurean l-a apelat în continuare şi pe Beinur Nuredin, cel care i-a făcut legătura cu Samson Dumitru, tocmai pentru a-i reproşa că Samson nu şi-a onorat toate promisiunile financiare făcute în ziua de 29 iulie 2012:

„MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Măi fratelo, ştii de ce te-am sunat ? Eu nu am numărul lui DAN, a lui băiatul ăsta. Acum tu îl ai. Tu vorbeşte cu el, cu DAN …
BEYNUR NUREDIN – Da.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Întreabă-l pe el. Că omul dacă e cinstit să-ţi recunoască, că m-o sunat la şepte noaptea, şi zice ,«Copile, toată TRANSILVANIA asta, dacă nu erai tu, beleam p…, zice. Ei de acolo m-o sunat, şi o zis că dacă nu erai, beleai». Nu în CLUJ, CLUJUL, SĂLAJUL, ORADEA, BISTRIŢA m-o sunat. La ora şase jumătate era 13, în… de la 10, de le 7 dimineaţa, în 12 ore nu o fost nimic. În două ore o fost 35% , 32 virgulă nu ştiu cât la sută. În două ore după ce m-o sunat pe mine. Mă înţelegi ?
BEYNUR NUREDIN – Da.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – E, dar oamenii nu o fost cinstit până la sfârşit. Adică omul nu o fost chiar corect. Nu cu mine, ştie bine că i-am dus trei bulibaşe. Trei bulibaşe, mă înţelegi ce zic.
BEYNUR NUREDIN – Da. Da, da, da, da.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Şi oamenii şi-or făcut în nu ştiu cât este aici în zonă.
BEYNUR NUREDIN – Da…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Ă… o uitat. Şi i-am zis: Măi omule, vezi că ăştia când sunt la alegeri, cum s-o dus 2900, pot să ţi-i ducă şi în faţă acolo, că mă sună pe mine oamenii, din respect pentru mine, că au ruşine. Numai de mine ascultă oamenii, înţelegi ?
BEYNUR NUREDIN – Da.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Şi el o văzut lucrul aista. Că eu când am… El o fost de faţă, că o venit, şi când am dat noroc cu el, m-o luat în braţe, celălalt, TUDOR ala, mă strângea de mână. Zice: «Măi, tu eşti minune, măi copil». Şi stai…fratelo, m-o sunat dimineaţa la opt. Eu nu am pregătit nimic, nu am ştiut nimic. Aşa pe nepregătite, am sunat băieţii şi ,«mergeţi acolo, faceţi una …duceţi, duceţi, duceţi»
BEYNUR NUREDIN – Da.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Înţelegi ? Din toate oraşele frate. În toate oraşele. Şi au văzut ei cu ochii lor. Şi seara îmi zice «,Măi, dacă nu dădeam de tine, eram mâncat de tot».
…………………………………………………………….
BEYNUR NUREDIN – Bine. Lasă că vorbesc cu el. Vorbesc, dau de el…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – … că vreau să-ţi zic, eu sincer… eu am făcut, după ce am vorbit cu tine. Mai erau nişte băieţi cu mine, o văzut şi ei.
BEYNUR NUREDIN – Îhî.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Înţelegi ? Şi eu le-am zis «No gata, am vorbit cu BEYNUR…». Zic «Măi DAN, uite, eu am încredere în tine şi în BEYNUR, dar vezi că în restul …». «Nu fratelo, că eu sunt aici, eu…». «Bine tată, zic, dacă tu eşti bine, dar vezi că…». No, şi după ce am vorbit cu tine, am zis că e în regulă, nu e problemă, lasă că mâine le rezolvăm. Ei, astăzi nu o mai răspuns la telefon oamenii.
BEYNUR NUREDIN – Ei, o să sun eu acum şi o să vorbim. Da ?
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Nu, că… să-i zici «Măi DAN, vezi că copilul ala te-o ajutat pentru mine».
BEYNUR NUREDIN – Eu ştiu ce vorbesc. Lasă că ştiu eu.

Mai târziu, în aceeaşi seară, Nuredin Beinur i-a comunicat lui Măgurean Bogdan numărul de telefon al lui Samson Dumitru, pentru a putea discuta direct modul de rezolvare a situaţiei ivite privind remiterea banilor:

„MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Alo ?
BEYNUR – KAMAZ, am vorbit cu el … mi-a zis că a rezolvat toate problemele acolo. Ia sună-l şi vorbeşte, dacă e.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Păi eu… Cu DAN ai vorbit ?
BEYNUR – Acum am vorbit cu el , da.
BEYNUR – Normal. Tu vorbeşte cu el acum, că mie mi-a răspuns.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Măi, dar eu nu am numărul lui
BEYNUR – Ţi-l dau imediat”, consemnează anchetatorii.

Ca atare, în 30 iulie 2012, ora 19.28, Măgurean Bogdan l-a apelat pe Samson Dumitru, discuţia dintre cei doi fiind sinteza faptelor infracţionale comise de aceştia în ziua anterioară, anume: faptul că cei doi se cunosc şi ştiu exact ce anume au realizat în data de 29 iulie 2012, mobilizarea alegătorilor la vot prin oferirea unor sume de bani, apelarea la alte persoane, lideri de comunităţi rrome pentru realizarea mobilizării, remiterea unei părţi din bani de către învinuitul Samson Dumitru prin intermediul învinuitului Biţu Constantin Sebastian, zis Sebi, implicarea în aceleaşi fapte a învinuitului Nica Tudorel, zis Tudor, arată procurorii în rechizitoriu.

„Relevant este că, pe parcursul discuţiei, învinuitul Samson Dumitru îşi asumă plăţile anterioare «până la ultimul cent» făcute prin Sebi, precum şi datoria acum adusă la cunoştinţă pentru care îi cere lui Măgurean «să-l caute pe Tudor, să-i spună lui exact cât trebuie că el ştie». O altă împrejurare care surpinde ilicitul în care cei doi sunt implicaţi este dat de modul în care învinuitul Samson Dumitru, realizând că prea multe au vorbit prin telefon, îi taie avântul lui Măgurean «Hai, hai, hai, că nu mai vorbim pe telefon»:

„SAMSON DUMITRU – Da !
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Salut DAN, KAMAZ. Am vorbit ieri.
SAMSON DUMITRU – Salut. Da, ştiu.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Măi tată, da-apoi nu o rezolvat nimeni nimic acolo, nici cu ţiganii.
SAMSON DUMITRU – Unde tată ?
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – La bulibaşii ăia trei care o mers. Păi ăla… Ascultă-mă, ştii când ţi-am zis… de ăla de l-am trimis nu ştiu unde, în … acolo .
SAMSON DUMITRU – Da, da, da, da.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – … No, ia sună-i acolo, şi întreabă-l, că ala 360 de oameni o dus. El o dus, el. … pe jos.
SAMSON DUMITRU – KAMAZ… Frăţiorul, fii atent. Sună-l tu …
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Şi o zis către mine … ascultă ce mi-o zis: «Zice, sună acolo KAMAZ. Eu am zis că duc 80, am dus 360, că m-o aşteptat oamenii acolo la intrare».
SAMSON DUMITRU – Da puiule. Sună-l, te rog frumos pe TUDOR .
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da.
SAMSON DUMITRU – ŞI SPUNE-I EXACT CÂT TREBUIE CA SĂ-I DUCI ACOLO.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – …
SAMSON DUMITRU – Că el ştie.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Stai să-ţi zic care e faza.
SAMSON DUMITRU – Zii.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Că eu am vorbit, eu i-am explicat şi la… la SEBI. Zic: «Măi SEBI, la câte oraşe am vorbit, şi cum o fost, şi…» În BISTRIŢA am vorbit, în BISTRIŢA am trimis de la mine, ca să ştii. Nu e problemă de aia, la BISTRIŢA.
SAMSON DUMITRU – Aşa…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Am… am trimis de la mine la băieţii ăia. «În câte oraşe am rezolvat, zic, şi am vorbit, dacă ar tu să mergi, zic, tu SEBI, în fiecare oraş să rezolvi, era foarte mult, foarte mult»
SAMSON DUMITRU – DAR EU I-AM SPUS, MĂI MAMĂ IERI, CA SĂ-MI SPUNĂ CÂT, ŞI CUM…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Aia am zis. Şi i-am zis… Da şi la SEBI i-am zis «SEBI, zic, SEBI tată, dacă trebuia să mergi până în ZALĂU, până în ŞIMLEU, până în JIBOU, până în BISTRIŢA, până în BAIA-MARE…»
SAMSON DUMITRU – Da, corect. Dar eu i-am spus …
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – …era… era de zece ori atâta. Era de zece ori pe atâta.
SAMSON DUMITRU – Păi eu i-am lăsat … Măi, mă auzi ? Alo ?
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da, da, da.
SAMSON DUMITRU – NU, EU I-AM LĂSAT LUI SEBI, EXACT PÂNĂ LA ULTIMUL CENT, CE MI-A ZIS EL.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Eu nu ştiu ce ţi-o zis el… Că m-o sunat băieţii ăia de la ARAD.
SAMSON DUMITRU – Aşa.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Şi o zis că nu o rezolvat…
SAMSON DUMITRU – Lasă că-i sun eu acuma în p…mea…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Da fii atent, am vorbit… am vorbit cu FLORIN ala la ARAD. Am vorbit cu băiatul ala de la ARAD. Zic «măi, dar nu o venit…» «Cum să nu…»
SAMSON DUMITRU – Nu au ei treabă, stai cuminte. EU AM TREABĂ.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – O venit mulţi…
SAMSON DUMITRU – Stai liniştit.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Eu ştiu DAN, eu ştiu… Că…
SAMSON DUMITRU – Îi sun eu acum… Sun eu acum acolo…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – … ce ţi-am zis ieri .
SAMSON DUMITRU – Ştiu.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Măi DAN, eu am încredere în tine.
SAMSON DUMITRU – Aşa.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Dar nu am încredere în restul.
SAMSON DUMITRU – Vezi de treabă, vezi de treabă. Hai că sun eu acum.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Bine.
SAMSON DUMITRU – Şi-l pun pe…
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Şi să mă sune. Ăsta e numărul meu DAN. Zii să mă sune.
SAMSON DUMITRU – Bine.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Că nu e mult. Ei i-am zis şi la… la aieştia. La bulibaşi ăştia, trebe să le băgăm, în trei. Le băgăm 20 de milioane în buzunar, nu vorbesc nici unul nimic.
SAMSON DUMITRU – Da puişor… Stai liniştit.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Că…
SAMSON DUMITRU – Stai liniştit, stai liniştit.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – …
SAMSON DUMITRU – Hai, hai, hai, că nu mai vorbim pe telefon.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Bine, hai…
SAMSON DUMITRU – Vorbesc eu cu… Te pup. Hai… ………………….”.

Aşadar, cei doi au convenit că „de problemă” se va ocupa învinuitul Samson Dumitru, iar învinuitul Măgurean Bogdan va fi sunat de cineva (Sebi sau Tudor) care îi va trimite banii. În orele următoare nu s-a întâmplat nimic, împrejurare care a determinat o nouă reacţie din partea învinuitului Măgurean ce i-a trimis un SMS lui Samson, precum şi un răspuns din partea acestuia din urmă. Conversaţia pe telefon prin trimiterea de mesaje a continuat şi a doua zi, învinuitul Măgurean Bogdan fiind, aşa cum a arătat şi în declaraţia dată, presat de amicii săi care erau neplătiţi, mai arată anchetatorii în rechizitoriu.

A doua zi, potrivit celor convenite cu învinuitul Samson Dumitru prin mesajele telefonice, Măgurean Bogdan aştepta să fie contactat pentru primirea banilor. Cum aşteptarea nu a fost împlinită, învinuitul Măgurean a trimis un nou mesaj lui Samson, atenţionându-l că a trecut de ora stabilită fără niciun rezultat. Văzând că în continuare nu este căutat şi învinuitul Samson Dumitru nu a reacţionat la mesajul său, la ora 15.00 învinuitul Măgurean l-a apelat pe acesta, dar a fost amânat cu discuţia. După alte opt minute învinuitul Samson a revenit cu apelul, cei doi purtând o discuţie în care au convenit că, în scurt timp, Samson Dumitru va găsi pe cineva prin intermediul căruia să-i trimită lui Măgurean Bogdan suma de bani cerută. De asemenea, din discuţie rezultă clar că, până la acel moment învinuitul Samson Dumitru a încercat să rezolve problema şi să facă trimiterea banilor prin intermediul învinuitului Nica Tudorel însă nu l-a găsit pe acesta.

„MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Salut, DAN! Ce …
SAMSON DUMITRU – …frăţior, nu dau de TUDOR ca să vorbesc cum să ţi-i trimit.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Cum?
SAMSON DUMITRU – Nu dau de TUDOR să vorbesc cu el să ţi-i trimit. O să ţi-i trimită după amiaza asta prin cineva. Nu ştiu prin cine că trebuie să dau de el.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Dar vezi cum dai. Te rog din suflet. Bine?
SAMSON DUMITRU – Păi, da.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – …
SAMSON DUMITRU – Ai văzut că eu sunt băiat serios. Nu trebuie să-mi spui cine te-a sunat. Nu mă interesează. Mi-ai dat tu telefon înseamnă că se rezolvă. Gata. Ce mă interesează?
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Bun. …
SAMSON DUMITRU – Ai văzut! Eu te sun pe tine, tu mă suni pe mine. Şi închizi tu treaba şi-i rezolvată. Nici nu comentăm.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – No, bun. Dar sună-mă atunci să mă sune …
SAMSON DUMITRU – Oricum ne vedem şi noi săptămâna asta că trec pe acolo şi vreau să ne vedem.
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Bine.
SAMSON DUMITRU – CA SĂ PUNEM LA PUNCT O CHESTIE PE TERMEN LUNG. NU AŞA DE PE O ZI PE ALTA… DA?
MĂGUREAN BOGDAN CRISTIAN – Bine. Bine, DAN. Bine.
SAMSON DUMITRU – Bine, frăţior. Hai”, notează procurorii în rechizitoriu.

„După această discuţie, contactele dintre învinuiţii Samon Dumitru, Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian şi Măgurean Bogdan Cristian, aşa cum rezultă din listingurile lor telefonice, coroborate cu discuţiile purtate de învinuitul Măgurean arată că, pentru trimiterea banilor învinuitul Samon Dumitru l-a contactat pe învinuitul Nica Tudorel, acesta i-a transmis sarcina mai departe învinuitului Biţu care, după ce a primit confirmarea din partea lui Samon Dumitru, l-a contactat telefonic pe învinuitul Măgurean Bogdan şi a stabilit cu acesta modalitatea de trimitere a banilor (prin mandat poştal)”, afirmă anchetatorii.

Astfel, imediat după discuţia cu Măgurean Bogdan, Samson Dumitru i-a trimis două SMS-uri învinuitului Nica, care la rândul său a luat legătura cu Biţu, căruia i-a transmis mai departe sarcina de a trimite banii la Cluj.

Odată intrat în legătură cu învinuitul Biţu Constantin Sebastian, de la care ştia că va primi banii, Măgurean a început să-l asalteze cu mesaje. Cei doi au continuat să-şi dea mesaje până în 1 august, când Biţu Sebastian a reuşit să pună la poştă suma de 600 lei pe numele lui Rus Radu Stelian, aşa cum a convenit cu Măgurean. În aceeaşi zi, la dispoziţia lui Măgurean, Rus Radu a ridicat banii, a trimis prin mandat poştal on-line 4.500 lei la Arad pe numele Mreană Alexandru, iar diferenţa i-a înmânat-o lui Măgurean.

Datele cuprinse pe mandatul poştal, la rubrica „expeditor” atestă faptul că trimiterea celor 6.000 lei din Bucureşti de la un oficiu poştal a fost făcută de Constantin Sebastian Biţu.

Din înlănţuirea evenimentelor, a modului în care învinuiţii în cauză au luat şi ţinut legăturile între ei, rezultă încă o dată faptul că cel care a comandat şi a finanţat acţiunea de mobilizare la vot prin promisiuni de foloase materiale este învinuitul Samson Dumitru şi că a fost ajutat în acest scop de către învinuiţii Nica Tudorel şi Biţu Constantin Sebastian, sarcinile fiind comunicate între ei, în lanţ, până la executanţi.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Dumitru Samson, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni; Tudorel Nica, Constantin Sebastian Biţu, Bogdan Cristian Măgurean, Nicuşor Ştefan Hanzi, fiecare pentru complicitate la infracţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni; Nicholas Vitto Niculae şi Gigi Daniel Chiraş, ambii pentru complicitate la infracţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la exercitarea multiplă a votului în cadrul referendumului; Daniel Hoca, Marius Ioan Hoca, Petre Hoca, Florin Lăcătuş, Vasile Otvos, Adrian Aşchilean, Alexandru Hoca, Gabriel Muza, Aladar Otvos şi Remus Zoleszak, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare multiplă a votului în cadrul referendumului.

Asupra vinovăţiei celor 17 persoane inculpate se va pronunţa Judecătoria Cluj Napoca.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Pomul pe care trebuie să-l elimini din grădină în luna decembrie. Doar așa vei avea o recoltă bogată și nu îți vei atrage necazuri. Puțini gospodari cunosc acest secret al prosperității
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy