Dosarul „Grădiniţa groazei”: Copiii vor fi duşi cu duba la audieri, la Judecătoria Constanţa. Decizia este definitivă

Conducerea Judecătoriei Constanţa a respins cererea de recuzare a judecătorului Bogdan Arhip, în cazul copiilor care urmează să fie aduşi cu mandat la instanţă, potrivit România TV. Astfel, la următorul termen de judecată, copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani, vor fi aduşi cu jandarmii la instanţă, pentru a fi audiaţi. Părinţii care vor refuza să îşi lase copiii să fie audiaţi, riscă să fie audiaţi.
Iulian Tudor
12 iul. 2016, 12:31
Dosarul

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, marţi, Inspecţia Judiciară în cazul judecătorului Bogdan Arhip de la Judecătoria Constanţa, care judecă dosarul în care şase angajate ale grădiniţei „Micul Regat” din Constanţa sunt acuzate că au agresat mai mulţi copii. Părinţii copiilor susţin că la ultimul termen din acest dosar magistratul ar fi spus că dacă micuţii nu vin pentru a fi audiaţi, atunci vor fi aduşi în faţa instanţei cu mandat de aducere.

Mircea Aron, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la activitatea, conduita şi respectarea obligaţiilor profesionale de către domnul Bogdan Alexandru Arhip, judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa„, a anunţat, marţi, CSM, precizând că a luat act de aspectele semnalate în presă referitoare la cazul „Grădiniţa groazei”.

Părinţii copiilor susţin că la cel mai recent termen al dosarului, de vineri, 8 iulie, judecătorul ar fi spus că dacă micuţii nu vin pentru a fi audiaţi, atunci vor fi aduşi în faţa instanţei cu mandat de aducere, iar avocaţii părinţilor au cerut recuzarea judecătorului din dosar.

Şase persoane de la grădiniţa privată „Micul Regat” din Constanţa sunt judecate în prezent la Judecătoria Constanţa pentru purtare abuzivă după ce i-ar fi agresat în mai multe rânduri pe copii. Totul a ieşit la iveală în urmă cu doi ani, după ce un părinte a observat că de câte ori se întorcea de la grădiniţă copilul său era speriat şi avea coşmaruri noaptea şi a decis să monteze într-o jucărie un aparat de înregistrare. Ulterior, chiar pe imaginile de supraveghere ale grădiniţei private s-a putut observa cum copiii erau agresaţi de către femeile care ar fi trebuit să aibă grijă de ei, fiind loviţi, ameninţaţi, iar unii părinţi au reclamat că celor mici li se adminstra vin pentru a dormi la prânz.

În urma plângerilor primite, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au început cercetări în acest dosar, la finalizarea cărora au decis trimiterea în instanţă a directoarei de la „Micul Regat”, Eliza Pufleanu, şi a altora angajate ale grădiniţei, fiind vorba despre Cristina Alina Alma, Georgiana Vierescu, Larissa Victora Hercus, Irina Petre şi Cristina Manolache.

Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanţa, până în prezent fiind audiate părţile implicate, părinţii, iar judecătorul doreşte ca şi copiii să fie audiaţi în această cauză.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Cât ține episodul de iarnă și când revin temperaturile de vară
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Vladimir Putin își dorește armistițiu în Ucraina! Cu ce condiții vine liderul de la Kremlin pentru a pune capăt războiului
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Noile cărți de identitate electronice: începutul unei noi ere în România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște