Dosarul lui Sorin Apostu ajunge la ICCJ. Şi fostul primar, şi procurorii au făcut recurs

Sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş prin care fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu şi soţia sa au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie a fost atacată cu recurs atât de cei doi, cât şi de DNA, astfel că dosarul va fi trimis la instanţa supremă, informează Mediafax.
Romania TV
29 iul. 2013, 12:52
Dosarul lui Sorin Apostu ajunge la ICCJ. Şi fostul primar, şi procurorii au făcut recurs

Potrivit reprezentanţilor Arhivei penale de la Curtea de Apel Târgu Mureş, în urma sentinţei prin care fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, iar soţia sa, avocatul Monica Apostu, la trei ani de închisoare cu suspendare, s-au înregistrat mai multe recursuri.

Astfel, au declarat recurs atât cei doi inculpaţi, cât şi DNA, au precizat sursele citate.

Dosarul urmează să fie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru judecarea recursurilor.

Motivarea sentinţei Curţii de Apel Târgu Mureş este aşteptată în câteva săptămâni.

Sentinţa în procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, soţia acestuia, Monica Apostu, şi omul de afaceri Călin Stoia au fost judecaţi pentru mai multe fapte de corupţie a fost pronunţată, joia trecută, în şedinţă publică, de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat joi, pe fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în cauza de corupţie în care a fost trimis în judecată alături de soţia sa, Monica Undina Apostu, omul de afaceri Călin Mihai Stoia şi de denunţătoarea din acest dosar, Aspazia Droniuc.

Sentinţa ar fi trebuit să fie pronunţată pe 15 iulie, însă a fost amânată pentru 25 iulie, întrucât judecătorul a considerat că mai are nevoie de timp pentru deliberare.

Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.Potrivit DNA, primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.

Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş S.A, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Pensionare anticipată 2025. Cine poate ieși la pensie mai devreme și câți bani primește. Aceasta este metoda de calcul
Capital.ro
Călin Georgescu devine istorie?! Răsturnare de situație chiar înainte de alegeri: Va fi urmat de executare!
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Apelul la care nu trebuie să răspunzi niciodată. E o mare escrocherie
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Menajera l-a costat mariajul, iar divorțul, casa! Unde a ajuns să locuiască fostul campion român, după ce a rămas fără vila din
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu NU poate fi oprit. Maestrul Florin Zamfirescu a amuțit România: Câștigă cu 80%
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Doi ostatici israelieni eliberați de Hamas în Fâșia Gaza
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România