Dosarul Lukoil, trimis din nou în judecată după remedierea neregularităţilor

Dosarul Lukoil a fost trimis din nou în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, după ce instanța l-a restituit procurorilor pentru remedierea unor neregularități care apăreau în rechizitoriul inițial.
Iulian Tudor
22 ian. 2016, 16:52
Dosarul Lukoil, trimis din nou în judecată după remedierea neregularităţilor

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au remediat neregularitățile constatate de instanță în luna decembrie a anului trecut și au dispus, prin rechizitoriul din data de 22 ianuarie, trimiterea în judecată a șase persoane fizice și a două persoane juridice, potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Public.

Directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești, Andrey Bogdanov, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire cu rea credință a capitalului societății și spălare de bani, în același dosar fiind deferiți justiției trei directori generali adjuncți din cadrul societății de la Ploiești, respectiv Alexey Voinstev, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății, și Olga Kuzina și Dan Dănulescu, acuzați de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.

De asemenea, Andrei Rață, membru al Consiliului de Administrație al Petrotel Lukoil, a fost trimis în judecată pentru folosire cu rea credință a creditului societății și spălare de bani, iar contabilul șef Dorel Duțu a fost deferit justiției sub acuzațiile de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.

În același dosar au fost trimise în judecată SC Petrotel Lukoil Ploiești, acuzată de spălare de bani și SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.

Dosarul a fost trimis la Tribunalul Prahova, instanță competentă să soluționeze cauza.

Curtea de Apel Ploiești a menținut, marți, 19 ianuarie, decizia de restituire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dosarului Lukoil, motivată de magistrații Tribunalului Prahova, ca instanță de fond, prin ‘pasivitatea totală’ a procurorilor.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva încheierii prin care instanța de fond a dispus restituirea cauzei la procuror. Decizia este definitivă.

Tribunalul Prahova a dispus, în urmă cu o săptămână, restituirea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dosarului Lukoil, în motivarea deciziei arătându-se că, după constatarea unor neregularități în privința rechizitoriului, procurorul a manifestat „pasivitate totală”, în condițiile în care nu a remediat acele neregularități și nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă își menține sau nu dispoziția de trimitere în judecată a dosarului.

La momentul constatării neregularităților, magistrații arătau, printre altele, că unele acte materiale au fost dublate sau chiar triplate, dar și că procurorii nu au indicat activitatea infracțională concretă a inculpaților.

Dosarul Lukoil a fost inițial trimis în judecată de procurorii PCA Ploiești la data de 3 august 2015, procurorii arătând la acel moment că prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
Playtech.ro
Când încep Deniile din Săptămâna Mare 2025? Semnificație și calendarul slujbelor
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Un nou val de frig, cu brumă şi îngheţ. Cod galben şi portocaliu în toată România
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Data la care intră bursele elevilor în luna aprilie 2025. Banii vor fi virați mai devreme
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Pensiile, afectate de deciziile lui Trump. Ce categorie de români pierde bani deja
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu