Primul termen în Dosarul Microsoft la ÎCCJ. Cocoş, Pinalti şi Gabriel Sandu vor să fie judecaţi în libertate

Luni începe cel mai mare proces de corupție din România, Dosarul Microsoft. În fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt aşteptaţi Dorin Cocoș, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan, care cer să fie judecaţi în libertate. Rând pe rând, ei au reuşit să scape de arestul preventiv, după ce şi-au recunoscut faptele şi au denunţat procurorilor cum s-a petrecut totul.
Iulian Tudor
04 mai 2015, 06:49
Primul termen în Dosarul Microsoft la ÎCCJ. Cocoş, Pinalti şi Gabriel Sandu vor să fie judecaţi în libertate

Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru s-au prezentat, luni, în faţa magistraţilor de la ÎCCJ la primul termen din Dosarul Microsoft. Cei patru au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi se află în arest la domiciliu, dar speră ca instanţa să decidă să fie judecaţi în stare de libertate.

Rechizitoriul procurorilor arată că, în perioada 2004 – 2010, inculpatul Dumitru Nicolae a primit de la două persoane (denunţătoare) suma de 7,65 milioane de dolari în anul 2004 şi, respectiv, suma de 2.700.000 euro în anul 2009, pentru a-şi exercita influenţa asupra unor membri ai Guvernului României şi funcţionari din cadrul ministerelor implicate sau asupra unor persoane cu influenţă asupra acestora, Şerban Mihăilescu, cercetat într-un dosar disjuns (fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului), un om de afaceri cu influenţă asupra unor persoane din Guvern în anul 2004, Cocoş Dorin, persoană cu influenţă asupra unor membri ai Guvernului în anul 2009, astfel încât să asigure firmelor susţinute de denunţători încheierea şi derularea contractelor de licenţiere Microsoft. 

Citeşte şi: DOSARUL MICROSOFT. Avocaţii inculpaţilor au contestat legalitatea rechizitoriului VIDEO

Procurorii susţin că sumele de bani pretinse au fost transferate în contul Running Total Group, societate care îi aparţine lui Nicolae Dumitru, în baza unor contracte de consultanţă ce atestă operaţiuni comerciale fictive. Ulterior, sumele de bani respective au fost virate în conturi de economii şi investiţii deschise pe numele inculpatului, „nefiind efectuate operaţiuni de disimulare a provenienţei sumelor de bani, a circuitului acestora sau a beneficiarului real al acestora”.

Anchetatorii au stabilit că Dorin Cocoş a primit efectiv de la denunţători suma de 9 milioane de euro.

Dorin Cocoş este acuzat că în anul 2009 a pretins de la aceiaşi doi denunţători suma de 9 milioane de euro pentru el, suma de 3.996.360 de euro pentru Gheorghe Ştefan şi suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul de la acea vreme Gabriel Sandu, „toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatului Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern, între care ministrul Udrea Elena Gabriela, în scopul de a asigura firmelor susţinute de denunţători, adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009″. 

Citeşte şi: Grindeanu, MSI: Statul român a plătit 1.800-1.900 de dolari pentru fiecare licenţă Microsoft

La rândul său, Gabriel Sandu este acuzat că, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a pretins şi primit în anul 2009, de la aceiaşi denunţători, suma de 2.196.035 euro „pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susţinute de denunţători încheierea contractului de închiriere de licenţe Microsoft prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari”. Suma de bani a fost transferată, la solicitarea sa, în contul firmei Essim Partners Ltd., pe care o controla prin intermediar, în baza unor contracte de consultanţă ce atestă operaţiuni comerciale fictive.

Gheorghe Ştefan a pretins aproape 4 milioane de euro.

Tot în anul 2009, perioadă în care exercita funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al PDL, partid aflat la guvernare, Gheorghe Ştefan, în baza unei înţelegeri prealabile cu Dorin Cocoş, „a pretins şi primit de la cele două persoane denunţătoare suma de 3.996.360 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatului Gabriel Sandu, în scopul de a asigura firmelor susţinute de denunţători adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009″. Banii au fost transferaţi în contul firmei DD Land Oil Corporate Ltd, care aparţinea unei persoane din cercul relaţional al inculpatului şi care a acceptat tranzacţionarea acestei sume prin contul firmei sale, la solicitarea unui alt apropiat al inculpatului Gheorghe Ştefan. 

Citeşte şi: DOSARUL MICROSOFT. Dan Nica ar putea rămâne fără imunitate. Cererea DNA, discutată în PE

Procurorii DNA au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Nicolae Dumitru, Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Leguma din România pentru care străinii sunt în stare să stea la coadă. Mulți abia o așteaptă și îi recunosc gustul și calitățile nutritive deosebite. Suprafața cultivabilă s-a înjumătățit, iar producția a atins cel mai mic nivel
Capital.ro
Elena Udrea, grațiată?! Anunțul cel mare despre ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Decizie fără precedent în România. Teamă de pană majoră de curent
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Rugăciuni de Paște. Ce să rostești în această perioadă sfântă?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul