UPDATE. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma a fost audiat, marţi după-amiază, la Parchetul instanţei supreme în dosarul mineriadei din iunie 1990, el spunând că a contestat calitatea de inculpat în acest dosar.
Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, a ajuns la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în jurul orei 15.00, el având calitatea de inculpat în acest dosar.
Miron Cozma a spus, după audieri, că a contestat în faţa procurorilor calitatea de inculpat în acest dosar. ”Am dat o declaraţie şi am tăiat calitatea de inculpat de pe ea, am semnat că nu sunt de acord cu această calitate. De la mine deocamdată nu se cer daune. La mine am văzut parcă 111 persoane care s-au constituit părţi vătămate. În tot dosarul sunt 1.026”, a declarat Miron Cozma.
Tot marţi, au fost audiaţi de procurori şi Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, şi Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990. La ieşirea de la audieri, Cazimir Ionescu a spus că este nevinovat şi că le-a cerut procurorilor contopirea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei.
Primul care a ajuns la Parchetul instanţei supreme pentru audieri a fost generalul în rezervă Mugurel Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.
Generalul Mugurel Florescu a spus, la ieşirea de la Parchet, că nu are nicio implicare în Mineriadă.
„Mi s-au adus la cunoştinţă acte procedurale, am luat cunoştinţă despre ele, am menţinut poziţia anterioară pe care am avut-o şi, pentru dumneavoastră, nu am nicio implicare în Mineriadă. (…) Am avut şi bafta că nu am fost implicat în nimic în cele trei zile. …Eu sunt implicat în ancheta din acest dosar din anul 2015. Iată deci, numai la reluare ce s-a petrecut. Am spus de când eram adjunct de procuror general că nimeni nu şi-a permis să se imixtioneze de manieră să spună: stop motoare, stop cercetare. Dacă va fi dedus dosarul instanţei de judecată este şi datorită faptului că în timp au fost efectuate cercetări care au putut să fie luate în considerare.(…) Întotdeauna aflarea adevărului este o problema de ţinută. În 1990 am avut de efectuat o acţiune în legătură cu furturile care s-au făcut faţă de romi şi am spus să fie restituit ce trebuie romilor, pe actele care au fost făcute necorespunzător şi ilegal la vremea respectivă, pentru că un stat nou nu se poate baza pe minciună. Şi acum, la atâţia ani de la Revoluţie, un stat nou ca România nu se poate baza pe lipsa de adevăr.(…) Cred că au fost mai multe planuri suprapuse în ceea ce-i priveşte pe Ion Iliescu şi Petre Roman. Finalul a fost altfel decât s-a dorit. S-a dorit o degajare sub aspect civic a Pieţei Universităţii şi uitaţi unde s-a ajuns. Este un mare necaz. Şi modul în care s-a rezolvat după, de către factori care să fie responsabili, o să vedeţi că explică ce s-a petrecut”, a spus Florescu.
Ulterior, a ajuns la audieri în acelaşi dosar şi amiralul în rezervă Emil „Cico” Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, scrie News.ro.
Citeşte şi: Ion Iliescu şi Petre Roman, audiaţi în dosarul Mineriadei
Luni, în dosarul mineriadei au fost audiaţi la Parchetul instanţei supreme fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul prim-ministru Petre Roman, ambii având calitatea de inculpaţi. Petre Roman a plecat primul, spunând că a fost chemat „degeaba”. Nici Ion Iliescu nu a stat foarte mult, el părăsind sediul Parchetului instanţei supreme fără a face declaraţii. Ei au fost citaţi în legătură cu extinderea urmăririi penale. Tot luni, a fost audiat, în calitate de inculpat, fostul director al Serviciului Român de Informaţii Virgil Măgureanu.
În cursul acestei săptămâni, sunt aşteptaţi la audieri la Parchetul instanţei supreme, în dosarul mineriadei din 1990, şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma.
Începând din 11 ianuarie, au mai fost la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a lua la cunoştinţă că sunt inculpaţi în dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu, Virgil Măgureanu, Emil „Cico” Dumitrescu şi Miron Cozma.
Şi Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii în iunie 1990, a fost audiat în calitate de martor în acest dosar. Tot ca martor a fost audiat şi Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, pentru a da declaraţii despre evenimentele din 13-15 iunie 1990.
În dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare. În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil „Cico” Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”.
De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. În urma atacului au fost ucise prin împuşcare patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.