Dosarul privind fuga din ţară a lui Omar Hayssam, amânat pentru că martorii nu au fost citaţi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, joi, pentru 26 septembrie procesul privind fuga din ţară a lui Omar Hayssam, instanţa stabilind un nou termen pentru că nu au fost citaţi patru martori şi nu au fost ataşate la dosar documente de la Serviciul Român de Informaţii.
Romania TV
12 sept. 2013, 12:18
Dosarul privind fuga din ţară a lui Omar Hayssam, amânat pentru că martorii nu au fost citaţi

Cauza a fost amânată pentru că nu au fost îndeplinite nişte dispoziţii anterioare ale instanţei cu privire la citarea unor martori, la emiterea unor adrese şi la depunerea la dosar de către DIICOT a unui CD conţinând o anumită înregistrare a convorbirilor telefonice, pe care dânşii susţin că îl vor folosi în acuzare”, a declarat avocatul Ioan Cazacu, care îi apără pe Mukhles şi Mahmoud Omar.

Avocatul a precizat că fraţii lui Omar Hayssam au menţionat în faţa instanţei supreme că nu pot da o declaraţie pentru că trebuie să „ia cunoştinţă de toate probele care vor fi folosite împotriva lor”.

„Eu am pus în faţa instanţei problema prezenţei efective în ţară a fostului meu client, Omar Hayssam, care este parte în acest dosar. Poziţia lui sau faptul că există în România în custodia autorităţilor într-un penitenciar cred că nu poate fi ignorată de instanţă. Noi nu ştim nici unde i s-a comunicat hotărârea de la fond şi nici ce s-a întâmplat. Deci din acest punct de vedere, sigur nu am solicitat acest lucru, dar se poate pune în discuţie chiar repunerea lui în termenul de recurs. Orice om are dreptul la o a doua cale de atac. Instanţa, pe această cerere a mea, a rămas în pronunţare”, a mai spus avocatul Ioan Cazacu.

Sirianul Omar Hayssam a fost adus în ţară după şapte ani de la fuga acestuia din România, fiind predat Poliţiei Române în 19 iulie. Acesta este încarcerat la Penitenciarul Mărgineni din 15 august, fiind atunci transferat de la Penitenciarul Rahova.

Omar Hayssam este judecat pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de fraţii lui, Mukhles şi Mahmoud, şi de omul de afaceri Mustafa Tartoussi.

În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi. Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

La sfârşitul lunii noiembrie 2007, procurorii i-au trimis în judecată pe Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, pentru înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoştea că este cercetată pentru fapte de terorism, precum şi pe Omar Hayssam, pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 23-30 iunie 2006, Mustafa Tartoussi ar fi planificat şi înlesnit, împreună cu inculpaţii Omar Mahmoud şi Omar Mukhles, ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoştea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a trei jurnalişti români în Irak.

Cercetările făcute în faza de urmărire penală au relevat faptul că plecarea din ţară a lui Omar Hayssam s-a realizat pe cale maritimă, cu ajutorul inculpaţilor Mustafa Tartoussi, Mukhles Omar şi Mahmoud Omar, aport justificat de „considerente de ordin material – în primul caz – şi de ordin familial – în cel de-al doilea caz”.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul „Volvo” şi fraude în cauza „Foresta Nehoiu”.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

În noiembrie 2012, instanţa supremă l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo”, în care a fost acuzat că a înşelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria şi Egipt la firmele controlate de el.

În dosarul „Foresta Nehoiu”, Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de către instanţa supremă, în iunie 2010, la trei ani de închisoare, după ce instanţele inferioare dispuseseră achitarea lui şi a celorlalţi inculpaţi.

Omar Hayssam a depus, în 1 august, la instanţa supremă, două contestaţii în anulare, în dosarul de terorism şi în dosarul „Volvo”, prima având termen în 24 ianuarie 2014, iar cea de-a doua în 15 ianuarie 2014. Admiterea unei contestaţii în anulare duce la rejudecarea dosarului.

Hayssam este vizat şi într-un dosar de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), privind privatizarea IPRS Băneasa, cauza vizând depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedură.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006.

DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Spynews
Adrian Minune Jr. s-a afișat alături de noua iubită! Ce declarație de dragoste i-a făcut bruneta | FOTO
Bzi.ro
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
Fanatik.ro
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
Capital.ro
Dispar banii cash? Ce se întâmplă cu numerarul. Decizia i-a făcut pe oameni să reacționeze violent
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Benzină la discreție. Cât consuma președintele Senatului înainte de tăierile lui Bolojan
Adevarul
„Regina de gheață” l-a pus pe Elon Musk la punct. Trump are încredere deplină în ea
wowbiz.ro
Primele imagini cu hoții care au furat tezaurul dacic din muzeul olandez. Momentul în care au fost surprinși pe camerele de supraveghere în timp ce provoacă explozia
Spynews
Vești bune pentru români! Se dau 200 lei lunar la pensie. Cine poate să beneficieze
Spynews
Ce vârste au fiicele Adelinei Chivu de la X Factor. Imagini emoționante cu prezentatoarea TV și fetele ei | FOTO
Evz.ro
Vremea doboară recorduri în România. Temperaturile sunt ireale
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Care este noua formulă de calcul a pensiilor 2025: Majorarea pensiilor ar urma să se facă abia din toamnă
Cancan.ro
Zodia feminină care va fi cerută de soție anul acesta. Cristina Demetrescu: '2025 este un an al căsătoriei'
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Românii obligați să-și schimbe buletinul. Nu expiră, dar nu-l mai pot păstra
StirileBZI
Bani în plus pentru profesori în 2025! Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
stirilekanald.ro
Ea este Alina, femeia de 33 de ani, omorâtă în bătaie de soț. Înainte au petrecut la niște prieteni: "A tras-o ca pe o cârpă pe la noi prin curte"
substantial.ro
Români blocați în Nord-Kivu, Republica Democratică Congo, din cauza conflictului rebel
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CINCI MILIOANE de PENSIONARI! Situația se complică din 2026
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Încă un tezaur românesc furat după spargerea unui zid