DOSARUL TRANSFERURILOR. Cine este omul care i-a aruncat în puşcărie pe greii din fotbal

DOSARUL TRANSFERURILOR. Opt nume grele din fotbalul românesc au ajuns marţi seară după gratii, după condamnări definitive la închisoare cu exectuare primite într-un dosar de evaziune fiscală la transferuri de fotbalişti. Sebastian Bodu este numele personajului care a deschis Cutia Pandorei pentru Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, Gică Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu.
Romania TV
04 mart. 2014, 18:56
DOSARUL TRANSFERURILOR. Cine este omul care i-a aruncat în puşcărie pe greii din fotbal

Preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în perioada 2005-2007, Sebastian Bodu (43 de ani) este cel care a pornit investigaţia în DOSARUL TRANSERURILOR, în care opt oameni de fotbal au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti la ani grei de închisoare. În prezent europarlamentar, Sebastian Bodu a comentat pentru Libertatea, sentinţa judecătorilor.

„Sincer, nu pot să spun că am o satisfacţie personală pentru că au intrat nişte oameni la puşcărie. Nu mă bucur, dimpotrivă, dar asta înseamnă că dosarul la care am muncit a fost bine făcut. Datele au fost corecte, complete şi reale. Totul era pe cifre, aşa că rezultatul, în opinia mea, nu putea fi altul. Eu am fost pus în fruntea ANAF să reduc evaziunea fiscală. La început, urmăream proceduri de verificare la alccol, tutun sau uleiuri, până când mi-a atras atenţia Gigi Becali. Când l-a auzit cât de vocal e, ca şi când fotbalul ar fi fost intangibil în România, mi-am spus: «Măi, să fie! Chiar aşa? Ia să vedem dacă Gigi Becali are dreptate sau nu!». Am început să dau telefoane, să adun date şi să le pun cap la cap. A fost mai greu cu cele culese din străinătate, pentru că România nu intrase în Uniunea Europeană, iar discuţiile cu reprezentanţii fiscului din Italia şi Spania au fost destul de anevoioase. Totuşi, acest dosar a fost finalizat foarte repede, în doar şase luni”, a spus Sebastian Bodu.

DOSARUL TRANSFERURILOR, RECHIZITORIU: Circuitul INCREDIBIL al banilor

DOSAR TRANSFERURI. Fostul acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare. Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare. Victor Becali a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare. Gică Popescu, candidatul cu cele mai mari şanse la şefia FRF, a primit o pedeapsă de 3 ani şi o lună de închisoare cu executare, iar Jean Pădureanu a fost condamnat la 3 ani şi patru luni, cu executare. Gigi Neţoiu a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare. 

Gică Popescu, condamnat cu EXECUTARE cu o zi înaintea alegerilor de la FRF

CRISTI BORCEA, şase ani şi patru luni de închisoare CU EXECUTARE. Povestea „Playboy-ului” din fotbal

GIOVANI BECALI, şase ani şi patru luni de închisoare CU EXECUTARE. Afacerile DUBIOASE care l-au făcut MILIONAR

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Mihai Stoica, mesaj INCREDIBIL pe Facebook din Turcia, după condamnare

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Citeşte şi DOSARUL TRANSFERURILOR, RECHIZITORIU: Circuitul INCREDIBIL al banilor

Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Giovanni Becali, 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Prima reacţie după condamnare

Impresarul Victor Becali a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Citeşte şi DOSAR TRANSFERURI: Trei inculpaţi, avantajaţi de NOUL COD PENAL

Fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, a fost condamnat definitiv la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

DOSARUL TRANSFERURILOR: Mutare-surpriză a fraţilor Becali înainte de verdict

Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători. Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA au fost prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Dumitru Dragomir, prima reacţie după sentinţa în Dosarul Transferurilor

„Decizia Curții de Apel din Dosarul Transferurilor a surprins pe toată lumea și a întristat mulți oameni de fotbal. Printre cei mâhniți de condamnările cu executare primite de toți cei acuzați în acest dosar mă aflu și eu. Am colaborat profesional cu marea majoritate a celor care vor merge după gratii și pot să vă spun cu cea mai sinceră convingere că ei au făcut mai mult bine fotbalului, decât rău. Cu Jean Pădureanu mă știu de o viață și ceea ce a clădit la Bistrița, cu unele erori pe care și el le-a recunoscut, nu va mai putea face altcineva. Copos a făcut din Rapid o echipă europeană, cu mari investiții personale. Cristi Borcea și MM Stoica au făcut performanță la Dinamo, respesctiv Galați, Steaua și Urziceni. Uitați-vă ce au ajuns Dinamo și Urziceniul fără ei, deci au fost oameni competenți. Și Gigi Nețoiu a făcut treabă pe unde a fost. E păcat că un mare sportiv,  Gică Popescu, are parte de un asemenea verdict. Chiar dacă au mai fost disensiuni între noi doi, regret condamnarea lui cu executare. Îmi pare rău și de frații Becali, care au adus în țară bani din care cluburile au trăit ani buni. Le urez sănătate și forța de a trece peste această decizie șocantă, și sper ca apelul lor să se soluționeze favorabil”, a scris Dumitru Dragomir pe oracoluldelabalcesti.ro.

DOSARUL TRANSFERURILOR: Inculpaţii NU MAI POT ocupa funcţii în fotbal

Dincolo de pedepsele referitoare la anii de închisoare pe care îi vor executa cei opt condamnaţi din „Dosarul Transferurilor”, judecătorii Curţii de Apel au aplicat şi o serie de măsuri complementare pentru aceştia. Timp de doi ani de la momentul încetării pedepselor privative de libertate, George Copos, Cristi Borcea, Ioan şi Victor Becali, Gigi Neţoiu, Jean Pădureanu şi Gică Popescu nu vor mai putea să reprezinte cluburi de fotbal, să ocupe funcţiile pe care le au în prezent sau pe cele pe care le aveau în momentul în care au săvârşit infracţiunile pentru care au fost condamnaţi în „Dosarul Transferurilor”.

DOSARUL TRANSFERURILOR: sume importante de bani confiscate

„În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e din Codul penal și art. 33 din Legea nr. 656/2002 republicată, confiscă de la inculpați următoarele sume de bani: de la inculpatul Copos Gheorghe — 150.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Dulca Cristian) și 40.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Bratu Florin)”, se arată în minuta deciziei CAB.

De la Mihai Stoica, instanța a decis confiscarea a 550.000 USD, în echivalent în lei pentru transferul fotbalistului Iulian Arhire, de la Cristian Borcea — sumele de 593.750 USD și de 80.000 USD, în echivalent în lei, iar de la Ioan Becali — 418.750 USD, în echivalent în lei pentru transferul fotbalistului Cosmin Contra.

CAB a mai decis confiscarea de la Ioan Becali a 1.400.000 USD, în echivalent în lei, de la Jean Pădureanu — 112.000 USD pentru transferul fotbalistului Ionel Ganea, de la Cristian Borcea — 169.667 USD, iar de la Victor Becali — 1.201.667 USD, în echivalent în lei pentru transferul fotbalistului Paul Codrea.

Pentru transferul lui Florin Cernat, instanța a dispus confiscarea de la inculpatul Cristian Borcea a 213.000 USD, de la Ioan Becali — 125.000 USD, de la inculpatul Victor Becali — 125.000 USD, iar de la inculpatul Mihai Stoica — 125.000 USD, în echivalent în lei.

Magistrații au mai decis, confiscarea, pentru transferul lui Bogdan Mara, a 124.500 USD de la Cristian Borcea, și 100.000 USD de la Ioan Becali.

CAB a mai decis confiscarea „de la inculpatul Borcea Cristian — 32.167 USD, de la inculpatul Becali Ioan — 360.000 USD, iar de la inculpatul Becali Victor — 360.000 USD (transferul fotbalistului Mitea Nicolae); — de la inculpatul Pădureanu Jean — 87.000 USD, de la inculpatul Becali Ioan — 75.000 USD, de la inculpatul Becali Victor — 75.000 USD, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Popescu Gheorghe — 75.000 USD (transferul fotbalistului Sînmărtean Lucian)”.

Instanța a mai dispus confiscarea de la Gheorghe Copos a 500.007 USD, de la Ioan Becali — 500.000 USD, iar de la Gheorghe Popescu — 1.000.000 USD în echivalent în lei, din care se scade suma de 1.330.000 lei plătită cu titlu de impozit pentru transferul fotbalistului Florin Bratu.

CAB a decis și confiscarea a 29.200 Euro de la inculpatul Cristian Borcea și 403.000 Euro de la Ioan Becali, în echivalent în lei pentru transferul fotbalistului Dan Alexa, iar de la Ioan Becali instanța a decis confiscarea a 350.000 Euro, în echivalent în lei pentru transferul fotbalistului Adrian Mihalcea.

„Menține măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Borcea Cristian, Becali Ion, Becali Victor, Pădureanu Jean și Popescu Gheorghe, dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție nr. 48/P/2006 din 17.07.2008. Menține poprirea instituită asupra sumei de 116.064 lei din contul deschis de inculpatul Nețoiu Gheorghe”, a decis instanța CAB.

Aceasta a dispus și ridicarea sechestrului asigurător asupra celor 13.868 acțiuni ale Asociației Fotbal Club Rapid București, instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție, și ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor Asociației Fotbal Club Rapid București, constituite la Banca Română de Dezvoltare — Groupe Societe Generale, ING Bank NV Amsterdam, Banca Italo-Romena și Millennium Bank.

De asemenea CAB a decis ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor SC Dinamo 1948 SA, constituite la Emporiki Bank și UniCredit Tiriac Bank, și ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor CS Oțelul Galați, constituite la Banca Comercială Română, instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție — Direcția Națională Anticorupție nr. 48/P/2006 din 17.07.2008.

Magistrații au mai dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor FC Gloria 1922 Bistrița, constituite la Banca Română de Dezvoltare Groupe Societe Generale, instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție nr. 48/P//2006 din 17.07.2008. 
„În baza art. 274 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează: Copos Gheorghe — 115.000 lei, Stoica Mihai — 65.000 lei, Borcea Cristian — 265.000 lei, Becali Ioan — 315.000 lei, Becali Victor — 115.000 lei, Pădureanu Jean — 65.000 lei, Nețoiu Gheorghe — 65.000 lei și Popescu Gheorghe — 115.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2014”, se mai arată în decizia CAB.

DailyBusiness
Senatul a dat undă verde. Medicamentele care DEVIN droguri periculoase
Spynews
10 sfaturi pentru părinți pentru a crește un copil inteligent. De ce este bine să le citești povești celor mici
Bzi.ro
Dana Budeanu a „sărăcit-o“ pe Andra! „Mi s-au înmuiat picioarele!”
Fanatik.ro
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Capital.ro
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Playtech.ro
Ramona Olaru se mută într-un apartament de 300.000 de euro. A investit o avere în noua locuință
DailyBusiness
Programul Family Start oferă cel mai avantajos credit de pe piață
Adevarul
Autostrada cu tuneluri, de zece ori mai scumpă decât ar fi fost în anii 2000. Urșii nevăzuți, „vinovați” de soarta autostrăzii
wowbiz.ro
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Spynews
Ce pensie are Saveta Bogdan! Artista de muzică populară încasează puțin peste veniturile medii din România: ”Cu ce mai cânt, mă descurc”
Spynews
Un fotbalist a murit pe teren, după ce a fost lovit de un fulger! Alți cinci jucători au fost grav răniți. Tragedia a fost filmată | VIDEO
Evz.ro
Nativii care vor trăi șocul amoros al vieții. Vor fi înșelați în noiembrie
Ego.ro
După ce ar fi gafat cu Marica, Ioana Tamaș și-a expus trupul perfect! Imaginile cu ea arată de ce nu i-aputut rezista fostul tricolor
Prosport.ro
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
kanald.ro
Unde va petrece sărbătorile Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie în cazul celui care a provocat tragedia de la 2 Mai
Cancan.ro
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Toți proprietarii de mașini trebuie să declare la primărie. Este obligatoriu în România
StirileBZI
Pensiile cresc cu 1.300 de lei! Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
stirilekanald.ro
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau cunoscute în Târgu Mureș
substantial.ro
Dispozitive incendiare trimise prin DHL, suspectate ca parte dintr-un complot rusesc
MediaFlux
Se VERIFICĂ TOATE PENSIILE! CASA de PENSII a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Concidența coincidențelor: Doi frați au murit la un an distanță, călcați de același taxi care transporta același pasager
Puterea.ro
Mugur Isărescu este mai ,,sărac” cu un milion de lei, dar așteaptă câștigurile din dobânzi