Dosarul Valiza. Dovada vinovăţiei lui Gigi Becali: Un inculpat şi-a recunoscut fapta

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Doboș Anton, în calitate de manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de dare de mită.
Filip Stan
18 dec. 2014, 14:01
Dosarul Valiza. Dovada vinovăţiei lui Gigi Becali: Un inculpat şi-a recunoscut fapta

Potrivit procurorilor, în prezența apărătorului ales, inculpatul Doboș Anton a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu formă de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Doboș Anton împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

DNA precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus pe 21 octombrie efectuarea urmăririi penale față de Anton Doboș, la data faptelor președintele clubului Universitatea Cluj, pentru luare de mită și complicitate la dare de mită într-un dosar disjuns din „Valiza”.

Potrivit unui comunicat al DNA, prin rechizitoriul nr. 95/ P/ 2006 din 16 decembrie 2008 s-au dispus disjungerea cauzei față de Anton Doboș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, și continuarea cercetărilor în mod separat, în condițiile în care acesta nu a putut participa la activitățile de urmărire penală din cauze obiective.

Sursa citată reamintește că, în decembrie 2008, DNA a dispus trimiterea în judecată a lui George Becali și Teia Sponte pentru fapte de corupție.

Prin rechizitoriu s-a reținut că Gigi Becali, în calitate de finanțator și acționar al FC Steaua București, a oferit, în perioada 4—7 mai 2008, suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor Universității Cluj aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului Național de Fotbal — Liga I (aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare).

Procurorii au reținut atunci că banii au fost oferiți în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc constând în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire-performanță stabilite de club, pentru obținerea unei victorii în meciul cu echipa CFR — 1907 Cluj din 7 mai 2008.

În aceste condiții, George Becali i-a contactat atât direct, cât și prin persoane interpuse pe membrii conducerii clubului Universitatea Cluj și pe jucătorii de fotbal ai acestei echipe, cărora le-a oferit sume de bani pentru ca echipa să câștige sau să obțină un meci egal cu CFR 1907 Cluj. Becali George a fost ajutat de două persoane, respectiv de Doboș Anton, care a transmis jucătorilor oferta referitoare la suma de 1,7 milioane euro, și Teia Sponte care a transportat banii de la București la Cluj-Napoca. Din probatoriul administrat în prezenta cauză a rezultat că Anton Doboș ar fi acceptat să îl ajute pe Becali George în sensul de a-i convinge pe fotbaliști, prin prezentarea ofertei, să joace meciul astfel încât să câștige„, se spune în comunicat.

Prin decizia din 4 iunie 2013, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cei doi au fost condamnați definitiv.

Pentru Steaua București, miza meciului din ultima etapă implica interese duble, respectiv de ordin sportiv, care țin de palmaresul fiecărui club de fotbal, precum și de ordin financiar, echipa de pe primul loc având acces în cea mai prestigioasă competiție europeană inter-cluburi, și anume în Liga Campionilor Europeni, precum și avantaje financiare de peste 5,5 milioane de euro, reprezentând drepturi financiare acordate de UEFA pentru fiecare echipă calificată în grupele Ligii Campionilor. Alte avantaje materiale s-ar fi putut obține din vânzările de bilete pentru meciurile jucate pe teren propriu și din atragerea unor sponsori importanți„, arată DNA.

Citeşte şi GIGI BECALI tremură. E pe cale să piardă trei milioane de euro

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Comisia Europeană reacționează ferm la acuzațiile lui Donald Trump
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană