Cele două păduri au împreună o suprafaţă de 3.389 de hectare, potrivit Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
Pădurea Cozia are o suprafaţă de 2.286 de hectare, iar pădurea Lotrişor, 1.103 hectare, amândouă fiind păduri seculare, virgine sau cvasivirgine de fag şi amestecuri de fag şi foioase. Cele două păduri sunt integrate deja în zona de protecţie integrală de aproape 8.500 de hectare a Parcului Naţional Cozia, administrat de Romsilva, intervenţia umană în această zonă fiind strict interzisă.
Cele două păduri, care cuprind exemplare cu o înălţime de peste 50 de metri şi diametrul de 2 metri, au evoluat de-a lungul timpului fără intervenţia umană.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a iniţiat demersurile pentru includerea celor două păduri în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO anul trecut, iar în luna septembrie, o echipă de specialişti ai Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) şi ai Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) le-a evaluat în teren.
Procesul de includere în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO este în derulare.
Anul trecut, Romsilva a inclus alte aproape zece mii de hectare de pădure în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, procesul de identificare a altor suprafeţe de fond forestier fiind în derulare.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier de stat, inclusiv 22 de parcuri naţionale sau naturale.