Două persoane au murit, iar alta a fost rănită, după ce două autoturisme s-au ciocnit, în Timişoara

Două persoane au murit, iar alta a fost rănită grav, luni seară, în urma unui accident care a avut loc la intrarea în Timișoara, pe șoseaua care leagă municipiul de Vama Moravița, după ce două autoturisme s-au ciocnit.
Romania TV
23 dec. 2013, 22:11
Două persoane au murit, iar alta a fost rănită, după ce două autoturisme s-au ciocnit, în Timişoara

Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc pe șoseaua care leagă Timișoara de Vama Moravița, la intrarea în municipiu, după ce un autoturism Dacia Solenza, care se îndrepta spre Timișoara și în care se aflau doi bărbați, de 39 și 48 de ani, a intrat pe contrasens, din motive încă necunoscute, lovind în plin un Volkswagen Passat care circula regulamentar.

În urma impactului, cei doi bărbați din Dacia Solenza au murit, iar șoferul autoturismului Volkswagen Passat a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul Județean Timișoara.

La fața locului au sosit trei ambulanțe, polițiști și două echipaje de pompieri care i-au scos dintre fiarele contorsionate ale Daciei Solenza pe cei doi bărbați care și-au pierdut viața.

Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru a afla împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Gică Hagi, oprit şi înconjurat de Poliție în trafic chiar de ziua lui! Ce a urmat depășește orice imaginație. Video
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. A primit verdictul care-l poate face președintele României
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Revenire de senzație în televiziune. Un mare personaj se întoarce acasă
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Ea este Mihaela, tânăra de 23 de ani care a murit cu tatăl ei, după ce a plonjat cu mașina în apele înghețate ale râului Olt 😢
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu e demolat. Verdictul la care nu se gândea niciodată: Praf ne-am făcut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
VIDEO Păcălită pe Facebook, a furat seiful familiei. "M-a amăgit și m-a fraierit. Regret enorm"
substantial.ro
Probleme economice pun presiune pe guvernul lui Viktor Orban în Ungaria
MediaFlux
Aproape 40% din PENSII au fost CALCULATE GREȘIT! Un expert evidențiază problemele și spune ce TREBUIE FĂCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol