Două persoane au murit după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un camion

Două femei au murit, joi dimineaţă, într-un accident rutier produs pe DN 66, în zona localităţii hunedorene Băniţa, după ce autoturismul condus de una dintre ele s-a ciocnit cu un camion care circula în sens opus.
Iulian Tudor
12 sept. 2013, 07:30
Două persoane au murit după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un camion

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, două femei, în vârstă de 24, respectiv 46 de ani, au murit, joi, într-un accident produs pe DN 66, în zona localităţii hunedorene Băniţa, potrivit Mediafax. Astfel, tânara, care era din Mehedinţi, conducea un autoturism pe direcţia Petroşani-Haţeg.

„În timp ce rula pe DN 66, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil umed, într-o curbă periculoasă, în zona localităţii Băniţa, conducătoarea unui autoturism a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autocamion, condus regulamentar de un bărbat de 40 de ani, din Haţeg”, a declarat Bogdan Niţu.

Impactul a fost violent, tânăra şi femeia de 46 de ani, care era din Gorj şi se afla pe locul din dreapta, murind pe loc, în timp ce ambele autovehicule au ieşit de pe şosea.

Traficul pe DN 66 a fost restricţionat câteva zeci de minute pentru realizarea cercetărilor la locul accidentului.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Playtech.ro
Cele trei zodii care au noroc cu carul în ianuarie, februarie și martie 2025. Au șanse mari de câștiguri
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Denzel Washington s-a făcut preot! E înrăzboi cu Hollywood-ul
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Acuzatii privind planul Republicii Moldova de a prelua controlul asupra Transnistriei
MediaFlux
ESTE OFICIAL! DATA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE, anunțată
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!