Două persoane rănite în incendiul din Colectiv, transferate la un spital din Germania VIDEO

Doi pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv vor fi transferaţi, marţi seară, la o unitate medicală din Germania, unde vor fi transportaţi cu o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene.
Iulian Tudor
10 nov. 2015, 17:25
Două persoane rănite în incendiul din Colectiv, transferate la un spital din Germania VIDEO

O aeronavă de tip C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va transporta în Germania două victime ala tragediei din Colectiv, potrivit Ministerului Apărării Naţionale.

Aeronava va decola marţi seară, de la Baza 90 Transport Aerian, iar în timpul zborului pacienţii vor fi asistaţi de o echipă medicală coordonată de SMURD şi sprijinită de medici şi personal al MApN.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, marţi dimineaţă erau internaţi în spitale din Capitală 76 de răniţi, dintre care la Spitalul de Arşi 15 pacienţi, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” – 15, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” – 6, la Spitalul „Sfântul Ioan” – 5, la Spitalul Elias – 7, la Spitalul Militar Central – 7, la Spitalul „Sfântul Pantelimon” – 2, la Spitalul Floreasca – 6, la Spitalul Universitar de Urgenţă – 8, la Spitalul Gerota – 3 (un pacient a revenit în 5 noiembrie pentru că nu se simţea bine), la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu” – 2.

Alţi 34 de răniţi în incendiul din Colectiv au fost transferaţi în unităţi sanitare din străinătate, dintre care patru au decedat.

În Marea Britanie au fost transferaţi nouă răniţi, dintre care unul – Tudor Golu – a decedat marţi, iar ceilalţi opt sunt în proces de evaluare medicală. În spitale din Belgia sunt internate opt persoane, toate în stare stabilă, iar în Olanda au fost transferate tot opt persoane, însă două dintre acestea, Tullia Ciotola şi Florin Cristian Popescu, au decedat sâmbăt – una în drum spre spital şi cealalată la spitalul din Rotterdam. Ceilalţi şase răniţi transferaţi în Olanda sunt în stare stabilă.

În Israel au fost transferate trei persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre care una este în stare stabilă şi o alta în stare instabilă. O altă persoană care era internată în Israel – Teodora Maftei – a decedat luni.

În Austria au fost transferate două persoane, ambele fiind în stare stabilă, iar în Norvegia şi Elveţia au fost internaţi alţi doi răniţi în incendiul din Colectiv. Alţi doi răniţi au plecat în Germania, pe cont propriu.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 11 zile de la tragedie au decedat alte 21 de persoane, numărul victimelor ajungând, marţi, la 48.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Mineralul care menține sănătatea creierului. Se include ușor în dieta oamenilor și te ajută să scapi de durerea de cap
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Ai sau nu voie să te bagi în faţa maşinilor oprite la semafor? Legea spune clar, puţini şoferi ...
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Ouă ochiuri. Tehnica simplă prin care gălbenușul rămâne întreg
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Poza din Dubai cu Gabriela Cristea care i-a REVOLTAT pe fani. Cum a apărut alături de Tavi Clonda, în DEȘERT: 'Ce penibili pot fi!'
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Marcel Ciolacu susține că demersurile pentru pacea în Ucraina vor avea succes
MediaFlux
Vaticanul a dat vestea despre Papa Francisc. ÎNGRIJORARE în întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca ce vrea un loc în Bundestag: O nouă șansă la alegerile din Germania