Atacul prostituatelor a fost suprins, de la început până la sfârşit de către un trecător, care a filmat totul, relatează Libertatea.
Bărbatul a încercat iniţial să-i ţină piept uneia dintre fete, care se dezlănţuise, dar prostituata părea de neînfrânt.
L-a lovit cu palmele, pumnii şi picioarele, iar la un moment dat a intervenit şi „colega” ei.
Din acel moment, bărbatul n-a mai avut nicio şansă: fetele l-au culcat la pământ, i-au mai dat câteva palme, iar în final una dintre ele i-a luat portofelul şi a rupt-o la fugă.