Două săli din Palatul Parlamentului, ÎNCHIRIATE cu o SUMĂ COLOSALĂ pentru Revelion

Directorul general al Centrului Internaţional de conferinţe al Camerei Deputaţilor, Daniel Marin, a declarat, luni, că două săli din Parlament au fost închiriate printr-un contract cu o firmă pentru data de 31 decembrie, pentru organizarea Revelionului, la o sumă de aproape 10.000 de euro.
Roxana Gagiu
21 oct. 2013, 15:06
Două săli din Palatul Parlamentului, ÎNCHIRIATE cu o SUMĂ COLOSALĂ pentru Revelion

„Există un contract între Centrul Internaţional de Conferinţe (CIC) al Camerei Deputaţilor şi firma Ktel Center pentru data de 31 decembrie, sunt două săli închiriate, se doreşte organizarea Revelionului. (…) Suma nu este finală (pentru închirierea sălilor – n.r.), vorbim de peste 10.000 de euro pentru ambele săli„, a precizat Daniel Marin, potrivit Mediafax.

El spune că a existat un precedent în anul 2008 când a fost închiriată Sala Unirii din Parlament unde s-a organizat Revelionul. „Mai avem un precedent în 2008, firma Grand, respectiv Mariott, a închiriat Sala Unirii şi a organizat Revelionul. Au avut vânzări foarte mari”, a explicat directorul general al Camerei.

El a spus că prin contractul încheiat cu firma Ktel Center a fost închiriat pentru data de 31 decembrie sala Tache Ionescu şi Sala Unirii din Palatul Parlamentului.

Daniel Marin a arătat că tarifele pentru închirierea acestor săli „sunt în general sensibil mai mici decât în acest moment”.

Citeşte şi: Camera Deputaţilor lansează concurs pentru reamenajarea spaţiului verde din faţa Parlamentului

Daniel Marin a fost întrebat dacă are acordul conducerii Camerei Deputaţilor pentru închirierea acestor săli în vederea organizării Revelionului, el arătând că nu era nevoie de acest lucru deoarece CIC funcţionează în regim comercial cu autofinanţare şi contractul încheiat „este un business”.

„Nu. Noi funcţionăm în regim comercial cu autofinanţare, sunt bani pe care îi câştigăm prin activităţile pe care avem voie să le derulăm închiriere de săli, organizare de vizite, mese la restaurant, expoziţii”, a precizat directorul CIC.

El a făcut aceste precizări după ce preşedinţele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost întrebat despre o reclamă apărută pe un post de radio care vorbea de Revelion la Parlament.

„Domnul Daniel Marin, directorul CiC, el este cel care are un plan de management pe care l-am văzut ambiţios şi cu el vorbiţi. N-am informaţia”, le-a spus Zgonea ziariştilor.

El a trimis pe Daniel Marin să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. Înainte de acest moment, Zgonea a mai spus că „Parlamentul nu e circ TV, e Parlament naţional”.

Citeşte şi: Parlamentarii, în PERICOL în Casa Poporului. Vezi ce primejdie îi pândeşte pe aleşi

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre