Două sate desființate de regimul Ceaușescu, locuri în care timpul pare că s-a oprit în loc. Oamenii le-au părăsit în anii ’70, casele lor devenind adăposturi pentru animale

Cele două sate desființate de Ceaușescu în anii ’70 au ajuns, în cele din urmă, lipsite complet de viață.

Satul Bunești din Hunedoara nu mai e locuit permanent de mai bine de 20 de ani, însă pășunile care înconjoară casele vechi sunt folosite de ciobani. Așezarea se întinde în Munții Metaliferi, pe dealurile înconjurate de păduri, într-o zonă cu un relief care-și taie respirația cu frumusețea sa.

„Prin 1994, a plecat ultimul locuitor din sat. Casele vechi, unele de peste un secol, au rămas așa cum erau în anii în care au fost locuite permanent. Aproape toate gospodăriile au sistem de supraveghere video, pentru a fi ferite de hoți, iar oameni se găsesc mai tot timpul prin zonă, fie cu animalele, fie pe dealuri sau la pădure. Terenurile au fost cumpărate și sunt folosite la pășunat, iar casele sunt conservate. Unele vor fi transformate într-un sat de vacanță”, spune un localnic, potrivit adevarul.ro.

Alte articole

Rețeta prăjiturii „Televizor” sau „Budapesta”, care făcea furori pe vremea lui Ceaușescu. Te lingi pe degete!

EXCLUSIV Viața în clandestinitate în perioada comunismului. PS Mihai, episcop greco-catolic de București: „Străbunicul celebra Sfânta Liturghie pe masa pe care luam prânzul, dar cu mare prudență. Securitatea ne fila continuu”

Biserica veche din satul Bunești, ridicată în jurul anului 1872, ajunsese în anii ’90 în pragul prăbușirii, dar a fost restaurată de noii proprietari ai terenurilor agricole și de pășunat din zonă.

„După ce a fost reparată, slujbele au fost reluate – o dată ori de două ori pe an, iar la hramul ei vin câteva zeci de oameni, care au legătură cu aceste locuri”, spune primarul Traian Jude, din comuna Balșa din Huneodara.

Citește și: VIDEO Satul pitoresc din România rămas fără locuitori: „Am doar un câine care îmi ţine de urât. Vecinii s-au dus, televizorul s-o strîcat!

La aproximativ 10 kilometri distanță, satul Roșia din Hunedoara, cu același aspect dezolant, a avut aceeași soartă a localității Bunești.

Până acum câțiva ani, bătrânul Aron Truță era singurul om care mai locuia aici, însă, după cum spune primarul comunei, Traian Jude, familia l-a luat în cele din urmă în Orăștie. Vasile, un alt sătean, a locuit o vreme în sătucul Roșia.

„Aceste sate au fost dezafectate în anii ’80 de regimul comunist. Mulți localnici au plecat să lucreze la Orăștie și în cele din urmă s-au stabilit acolo. Puțini s-au întors în locurile natale”, spune primarul Traian Jude.

Aici, terenurile și casele vechi au fost cumpărate de omul de afaceri Emil Părău, născut aici și stabilit în Valea Jiului. Emil Părău, proprietar de turme de oi, având și afaceri în turism și industria lemnului spunea că și-a propus restaurarea vechilor gospodării, pentru a readuce la viață așezarea pe care și-o dorea transformată într-un sat turistic.

În satul Roșia, drumul este mult mai accesibil decât în trecut, așezarea fiind, da fel ca satul Bunești, în grija crescătorilor de animale și a unor localnici care se asigură că nu au loc furturi și distrugeri în casele vechi.

Sate condamnate la dispariție în comunism

Satele Bunești și Roșia s-au numărat printre cele peste 3.000 de sate din România condamnate în anii ’70 la dispariție, fiind considerate de regimul Ceaușescu „neviabile” și „iraționale”. Dezafectarea lor a început în jurul anului 1980.

„De pe raza comunei Balșa trebuie să dispară două sate mai mici — Roşia şi Buneşti. Depopularea lor se realizează cu repeziciune, dar odată cu satele — nimeni nu observă? — sunt abandonate şi terenurile agricole. Mulţi dintre locuitorii acestor aşezări nu se stabilesc în centrul de comună, ci în alte localităţi, în oraşe, iar în momentul de faţă cel puţin 800 de hectare de fâneţe şi păşuni din cele două aşezări nu mai sunt valorificate. Trebuie neapărat să găsim o formă organizatorică prin care să valorificăm şi aceste terenuri rămase neexploatate”, informa în 1981, ziarul Scânteia Tineretului.

Oamenii au părăsit treptat satele, în timp ce terenurile și pășunile au fost destinate în anii următori agricultorii și creșterii animalelor. Adoptată la data de 1 noiembrie 1974, „Legea privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale” prevedea dezafectarea a cel puțin 3.000 de sate din România, cu populații mici și fără condiții de dezvoltare.

Legea viza creșterea suprafețelor terenurilor agricole, pășunilor și pădurilor și mutarea localnicilor din satele dezafectate în așezări mai dezvoltate în ce privește infrastructura și utilitățile.

„În cadrul acţiunii de sistematizare se va urmări gruparea gospodăriilor din satele mici şi dispersate în satele care au perspectivă de dezvoltare şi care vor fi stabilite prin lege şi aprobate o dată cu perimetrele construibile. În satele mici şi dispersate ce se vor stabili odată cu aprobarea prin lege a perimetrelor construibile ale localităţilor, se interzice să se construiască clădiri noi”, arăta un paragraf al Legii din 1974.

Citește și: Satul din România unde ești catalogat ca fiind sărac dacă ai Ferrari. Locuitorii de aici lucrează în Spania, Italia, Franța sau Marea Britanie și investesc banii în case luxoase cu trei etaje

Programul adoptat prin legea sistematizării viza extinderea facilităților moderne în mediul rural, însă doar în satele considerate „viabile” pentru economia, industria și agricultura României.

„Cu scopul final al unei „societăţi socialiste dezvoltate multilateral”, acest program ambiţios, numit ”sistematizare”, avea să schimbe dramatic faţa României rurale. Iniţiat oficial în 1974, programul viza dublarea numărului de oraşe până în 1990. Aproximativ 550 de sate au fost selectate să primească banii şi materialele necesare pentru conversia lor în centre industriale. Programul a cerut investiţii în şcoli, clinici medicale, locuinţe noi şi industrie nouă”, arătau cercetătorii de la Biblioteca Congresului SUA, în volumul „România, un studiu al ţării”, editat în 1989 de Ronald D. Bachman (1947 – 2012).