Două tone de deşeuri, ridicate de la Cinematograful Giuleşti din Capitală

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, prin Direcţiile Ordine Publică şi Protecţia Mediului, în colaborare cu Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, a întreprins o amplă acţiune de salubrizare şi igienizare a terenului şi incintei fostului Cinematograf Giuleşti.
Filip Stan
21 dec. 2015, 20:43
Două tone de deşeuri, ridicate de la Cinematograful Giuleşti din Capitală

Aici erau depozitate mari cantităţi de deşeuri de natură diversă care produceau atât disconfortul cetăţenilor, cât şi o imagine cu impact negativ asupra zonei. În urma intervenţiei, operatorul de salubritate a ridicat de pe domeniul public peste două tone de deşeuri.

Pentru preîntâmpinarea unor astfel de fapte şi pentru menţinerea unui climat civilizat, în perioada următoare, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 vor monitoriza zona menţionată, urmând ca persoanele fizice sau juridice care vor fi surprinse că nu respectă normele în vigoare privind protecţia mediului să fie sancţionate contravenţional.

„Ca urmare a Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care a aprobat trecerea fostelor cinematografe Giuleşti şi Favorit în administrarea Primăriei Sectorului 6, am demarat o serie de acţiuni prin care vom înlătura deşeurile depozitate în ultimii ani în cele două spaţii. După cum puteţi vedea şi în fotografii, avem mult de lucru. Vom reface aceste zone şi le vom reda comunităţii locale care are atât de mare nevoie de spaţii culturale”, a afirmat Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6.

În prezent, clădirea în care funcţiona cu ani în urmă Cinematograful Giuleşti se află într-o avansată stare de degradare, perioada în care aceasta nu a fost administrată de autoritatea locală punându-şi amprenta asupra solidităţii sale.

„Zona Giuleşti este deficitară în ceea ce priveşte spaţiile culturale şi modalităţile de petrecere a unui timp liber de calitate. Printr-un proiect integrat, vom putea revitaliza centrul de cartier Giuleşti, ce îndeplinea iniţial funcţia de reper cultural al întregii zone, atât prin modernizarea cinematografului, cât şi prin refacerea celor două parcuri din imediata vecinătate”, a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Spynews
Idei de city-break în minivacanța de Sfânta Maria. Ce prețuri au biletele de avion în luna august
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoral pe care turiștii români o evită, fără să știe ce oferă: “Multe localuri și hoteluri, magazine cu preț de supermarket”
Capital.ro
Rusia a dat ORDIN de evacuare! Decizia luată acum la granița cu Ucraina
Playtech.ro
Dumnezeule cât de bine arată! Ana Baniciu, apariție incendiară la plajă. Are trup de zeiță după naștere
DailyBusiness
SE DĂ APĂ CU PORȚIA! Lista localităţilor din România unde s-a limitat consumul
Adevarul
Minivacanța de Sfânta Maria Mare în 2024. Câte zile libere au bugetarii anul acesta
Spynews
Zodii norocoase în dragoste în toamna 2024. Nativii care au șanse mari să primească o cerere în căsătorie
Spynews
Cum arată și cu ce se ocupă Hamude Kilani, la 7 ani de când a participat la Insula Iubirii. Fanii au fost surprinși să-l vadă așa
Evz.ro
Dispare un loc turistic celebru. Românii să dădeau în vânt după el
Ego.ro
Fotografie rară cu fiicele Danei Budeanu. Cât de mult au crescut gemenele creatoarei de modă, sunt studente în Marea Britanie
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
wowbiz.ro
Florin Piersic, apariție șoc! Cum a ajuns să arate? Problemele de sănătate l-au transformat complet
Cancan.ro
Doliu la Antena 1! A murit Adrian Cherciu, antrenorul vedetelor de la Splash 😢
Playsport.ro
BREAKING: Aroganță de 100 000 de euro pentru Simona Halep! Ce mașină și-a luat
kanald.ro
Al șaptelea pacient declarat vindecat de HIV. Acesta nu mai este infectat cu virusul de 6 ani
Capital.ro
Ungaria e paralizată! Pericol la granița cu România. Ungurii sunt pe marginea prăpastiei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
stirilekanald.ro
De ce s-a sinucis jandarmul de 24 de ani din Timișoara! Acum s-a aflat adevăratul motiv
substantial.ro
Ministerul Educației confirmă: Nicio fraudă la admiterea la Facultatea de Arhitectură ‘Ion Mincu’ din București
MediaFlux
DONALD TRUMP, ATACAT! ȘOC în SUA! S-a aflat ACUM
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!