Două treimi dintre gheţarii din Himalaya şi Hindukuş ar putea să se topească până în 2100

Două treimi dintre gheţarii aflaţi în munţii Himalaya şi Hindukuş ar putea să se topească până la sfârşitul acestui secol dacă planeta rămâne pe aceeaşi traiectorie în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră, fapt ce ar putea să destabilizeze marile fluvii ale Asiei, potrivit unui studiu publicat luni, informează AFP.
Romania TV
04 feb. 2019, 14:09
Două treimi dintre gheţarii din Himalaya şi Hindukuş ar putea să se topească până în 2100

Cu o lungime de 3.500 de kilometri, din Afganistan până în Myanmar, regiunea muntoasă Hindukuş-Himalaya (HKH) este considerată „al treilea pol” al Terrei de către oamenii de ştiinţă datorită uriaşelor sale rezerve de gheaţă. Ele alimentează 10 cursuri de apă majore din Asia, precum Gange, Mekong şi Fluviul Galben, de-a lungul cărora sunt structurate bazine ale populaţiilor locale.

Or, modificările climatice ameninţă gheţarii de altitudine ai acestei linii muntoase, care deţine cele mai înalte piscuri din lume, precum Everest şi K2, potrivit unui vast studiu coordonat de International Centre for Integrated Mountain Development (ICIMOD), o organizaţie interguvernamentală cu sediul în Kathmandu (Nepal), rodul unei cercetări ce a durat peste cinci ani şi la care au participat peste 350 de experţi.

„Aceasta este criza climatică despre care nu aţi auzit vorbindu-se”, a declarat coordonatorul raportului, Philippus Wester, membru al ICIMOD, citat într-un comunicat de presă.

Chiar dacă naţiunile planetei ar reuşi să limiteze încălzirea climei de pe Glob la +1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială până în 2100, ţinta Acordului de la Paris pentru climă din 2015, regiunea Hindukuş-Himalaya ar pierde oricum o treime dintre gheţarii săi. Această topire a gheţarilor nu va rămâne fără consecinţe pentru cei 250 de milioane de locuitori din acei munţi şi pentru cei alţi 1,65 de miliarde de oameni care trăiesc de-a lungul bazinelor fluviale din aval.

„Modificările climatice sunt pe cale să transforme piscurile montane acoperite cu gheaţă din regiunea HKH, aflate în opt ţări, în roci dezgolite, în mai puţin de un secol. Consecinţele pentru populaţiile din regiune, deja una dintre regiunile muntoase cele mai fragile şi riscante din lume, vor merge de la o agravare a poluării aerului până la o intensificare a evenimentelor climatice extreme”, a avertizat Philippus Wester.

Potrivit raportului, regiunea va avea nevoie de o sumă cuprinsă între 3,2 miliarde şi 4,6 miliarde de dolari pe an până în 2030 pentru a se adapta la modificările climatice, apoi de finanţări cuprinse între 5,5 miliarde şi 7,8 miliarde de dolari pe an până în 2050. 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Zi tristă în lumea sportului. Cel mai mare jucător s-a stins: A lăsat o amprentă pozitivă...
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Secretele ascunse din restaurantele McDonald’s. Află cum se prepară, de fapt, mâncarea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre