Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş a declarat, luni, pentru Mediafax, că accidentul a avut loc luni, în jurul orei 15.30, iar conform primelor informaţii trenul circula pe o linie industrială.
„Este vorba de un tren care circula pe o linie industrială care intersectează Calea Plevnei. Două vagoane au ieşit cu osia de pe şină, dar au rămas în poziţie dreaptă. Trenul este oprit şi ultimul vagon obturează jumătate din drum. O locomotivă se va deplasa la faţa locului pentru a muta vagoanele. Nimeni nu a fost rănit, pompierii s-au deplasat la faţa locului, dar nu a fost necesară intervenţia lor”, a declarat Andrei Biriş.
Cele două vagoane sunt încărcate cu motorină, iar potrivit reprezentanţilor ISU nu s-au înregistrat scurgeri de combustibil.
Potrivit stiridecluj.ro, hoţii de fier vechi au furat şuruburile care ancorau şinele.