Poliţiştii din Ialomiţa caută două fete de 14 şi 15 ani, verişoare, care au plecat de acasă miercuri, iar familiile nu mai ştiu nimic despre ele, scrie news.ro. Poliţiştii au făcut căutări în întreg judeţul şi au audiat persoanele care le cunosc pe cele două şi care ar fi putut da indicii despre locul în care se află.
Citeşte şi Cele cinci fete dispărute joia trecută în judeţul Dâmboviţa au fost găsite la Bucureşti
Potrivit Poliţiei Judeţene Ialomiţa, dispariţia celor două fete de 14 şi 15 ani a fost anunţată miercuri seară, de tatăl unei dintre ele. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că fiica sa şi nepoata sa au plecat de la domiciliu miercuri.
Adolescentele au plecat din Amara, pentru a se întâlni cu cineva, iar până în prezent nu au mai revenit.
Una dintre fetele dispărute, Elena Doagă, în vârstă de 15 ani, purta la momentul plecării de acasă un halat pluşat albastru, colanţi negri şi tenişi roz, iar Geanina-Nicoleta Rătunzeanu, de 14 ani, avea blugi albaştri şi bluză albă cu dungi negre.
IPJ Ialomiţa face apel la cei care le-au văzut pe cele două fete sau pot oferi detalii să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Până acum, poliţiţiştii au făcut căutări şi au audiat mai multe persoane, fără a da însă de urma celor două adolescente.