Dr. Victor Cauni este noul director medical al Spitalului Colentina

Dr. Victor Cauni, șeful secției de Urologie al Spitalului Colentina, e noul director medical al unității medicale începând de astăzi. Schimbarea la conducerea instituției a venit după ce fostul director medical, prof. dr. Sabina Zurac, a demisionat.
Romania TV
21 oct. 2020, 05:33
Dr. Victor Cauni este noul director medical al Spitalului Colentina

Victor Cauni a vorbit despre situația gravă cu care se confruntă unitatea medicală în momentul de față și ce măsuri ar fi indicate pentru siguranța pacienților.

„Nu ar trebui să discriminăm pacienţii non-Covid cu comorbidităţi grave care, ne place sau nu, sunt mult mai mulţi decât cei Covid. Spitalul are 28 de secţii şi se va trece etapizat la repartizarea întregii capacităţi a spitalului pentru pacienţii pozitiv Covid, dar nu sunt foarte multe paturi, în condiţiile speciale de acţiune în sistem Covid. Avem doar 257 de paturi, iar în zona ATI doar 29 de paturi fără posibilitatea de a se extinde”.

„Noi considerăm că spitalul ar fi mult mai util pentru sistemul de sănătate funcţionând în sistem mixt, adică şi cu pacienţi Covid şi cu pacienţi non-Covid. În 5 luni de zile cât unitatea sanitară a funcţionat Covid, pe secţia de Urologie au fost internaţi 61 de pacienţi şi doar 10 pacienţi trataţi de urgenţă urologică în 5 luni. De o lună de zile, activitatea s-a desfăsurat mixt, pe secţie am tratat 200 de pacienţi non-Covid cu urgenţe urologice şi doar doi pacienţi cu urgenţe urologice Covid pozitiv”, a declarat Cauni în exclusivitate pentru Antena 3.

 

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti