Dragnea a mai precizat că vor fi scoși de pe listă candidații care nu întrunesc susţinerea necesară.
Totodată, liderul interimar al social-democraților a anunțat că alegerea preşedintelui PSD prin votul tuturor membrilor va include şi o consultare privind obiectivele politice ale partidului, săptămâna viitoare urmând a fi trimise în țară chestionare în acest sens.
„Este pentru prima dată când un partid din România dă tuturor membrilor posibilitatea să-şi aleagă preşedintele (…) Vor fi milioane de chestionare care vor fi distribuite de militanţii noştri, astfel încât oferta noastră politică să fim siguri că are susţinere foarte mare. Ne interesează ca noi să avem o legătură foarte strânsă cu cetăţenii„, a declarat Dragnea.
Mai mult, președintele interimar al PSD a spus că și-a dorit ca la votul preşedintelui PSD să poată participa orice cetăţean, „la fel ca în Marea Britanie”, dar că statul partidului nu a permis o asemenea abordare, doar membrii PSD putând vota.
Noul președinte al PSD va fi ales pe 11 octombrie, în timp ce alegerea vicepreşedinţilor şi celorlalți membri ai conducerii partidului va avea loc la Congresul de pe 18 octombrie.