Dragnea: Colegii din PSD vor ca Victor Ponta să candideze la PREZIDENŢIALE. Nu vor alegeri interne

Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, a declarat, duminică, la Orăştie, că social-democraţii cu care a discutat vor ca Victor Ponta să candideze la prezidenţiale şi nu sunt de acord cu organizarea de alegeri interne pentru desemnarea candidatului.
Iulian Tudor
29 iun. 2014, 19:10
Dragnea: Colegii din PSD vor ca Victor Ponta să candideze la PREZIDENŢIALE. Nu vor alegeri interne

Liviu Dragnea a spus că „nu e nicio noutate” faptul că cei din PSD dorec ca Victor Ponta să fie prezidenţiabilul PSD.

Toţi cu care am vorbit au spus acest lucru, că nu vor să se meargă cu doi candidaţi, cu alegeri interne. În schimb vom discuta mâine (luni – n.r.) foarte serios, deschis. Vom lua cea mai bună decizie”, a precizat Dragnea.

Liderul PSD a adăugat că social-democraţii trebuie să se gândească serios la varianta cu doi sau trei candidaţi interni.

„Trebuie să ne gândim foarte bine la riscurile unei dispute interne, pentru că una este un scrutin intern, alta e o dispută internă. Trebuie să fim atenţi să nu se transforme un scrutin intern într-o dispută internă, dar suntem foarte deschişi. Mâine discutăm”, a spus Dragnea.

Şedinţă PSD într-o fostă UNITATE MILITARĂ. Comitetul Executiv discută despre candidatul la prezidenţiale

Dragnea a precizat că în mod cert Congresul din septembrie va valida candidatura în mod oficial la prezidenţiale, în timp probabil la Consiliul Naţional din august vor fi anunţate şi depuse oficial candidatura sau candidaturile.

Pe de altă parte, Dragnea a declarat că la şedinţa Comitetului Executiv Naţional de luni va fi o discuţie între miniştrii şi reprezentanţii organizaţiilor din teritoriu ale partidului.

‘Mâine vom avea o discuţie extrem de importantă, foarte deschisă, între miniştrii Cabinetului din partea PSD şi colegii din teritoriu. Se va discuta serios şi despre calitatea actului de guvernare. Fiecare ministru va răspunde la întrebări, dacă vor fi întrebări pe domeniul pe care îl coordonează, din partea colegilor din teritoriu’, a spus Dragnea la Orăştie.

El a adăugat că nu s-a pus problema unei remanieri guvernamentale, dar că discuţia cu membrii Guvernului este unul dintre principalele motive pentru întrunirea Comitetului Executiv.

Liviu Dragnea NU DEMISIONEAZĂ din Guvern pentru a se ocupa de CAMPANIA ELECTORALĂ

„I-am invitat şi pe miniştri, chiar dacă nu sunt membri în Biroul Permanent, pentru că o asemenea discuţie trebuie realizată. Sunt nemulţumiri, nu sunt nemulţumiri, sunt întrebări, trebuie răspunsuri date, fiecare domeniu din Guvern are efect direct asupra autorităţilor locale, asupra vieţii din fiecare judeţ şi pentru miniştrii este foarte bine să aibă astfel de discuţie, în special pentru miniştrii care nu au foarte mare experienţă în relaţia cu teritoriul, adică nu au avut funcţii în administraţia locală’, a menţionat Dragnea.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Marea senzație pe Netflix. Filmul a spulberat topurile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Prognoza meteo de 1 mai. Cum va fi vremea în minivacanță, în România, la mare și munte
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri