Dragnea: Dacă Guvernul nu îşi asumă LEGEA SALARIZĂRII, PSD va depune o iniţativă legislativă

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că dacă proiectul legii salarizării unitare nu este asumat de Guvern, se gândeşte să-l promoveze printr-o iniţativă legislativă. Acesta a mai spus că proiectul de lege ar putea ajunge în Parlament până la finalul anului.
Iulian Tudor
02 dec. 2015, 13:07
Dragnea: Dacă Guvernul nu îşi asumă LEGEA SALARIZĂRII, PSD va depune o iniţativă legislativă

Nu suntem de acord ca să nu se discute despre această lege. Dacă proiectul de lege respectiv, care a fost lăsat în minister de către doamna Rovana Plumb cu toate avizele din interiorul ministerului nu va fi asumat de către Guvern, ne gândim serios să-l promovăm printr-o iniţativă legislativă. Ceea ce am spus acum câteva luni rămâne valabil, ne dorim ca pe acestă lege să existe o dezabatere serioasă între toate forţele politice şi nu numai cu menţiunea că acest proiect de lege are în spate negocieri finalizate cu toţi partenerii sociali, atât sindicate cât şi asociaţiile autorităţilor locale şi nu numai„, a declarat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional.

Liderul PSD nu exclude ca proiectul de lege al salarizării unitare să ajungă în Parlament până la finalul anului. „Sperăm cu toţii ca săptămâna viitoare, doamna ministru Rovana Plumb să ne aducă textul cu explicaţiile necesare care au stat la baza elaborării acestei lege, precum şi a anexelor acestei legi. Nu excludem posibilitatea ca acest proiect de lege să fie depus în această sesiune, în acest an„, a completat Liviu Dragnea.

Întrebat de jurnalişti de ce s-a întârziat atât de mult, pentru că proiectul de lege treubuia să fie gata la 15 octombrie şi trims în Parlament, liderul PSD a răspuns că au durat foarte mult negocierile cu instituţiile implicate şi că fostul ministru PSD al Muncii Rovana Plum ar trebui să explice public acest lucru. „Am întrebat şi noi şi ne-a spus că (…) au durat foarte mult negocierile cu toate sindicatele şi cu toate instituţiile şi cred că doamna Plumb ar trebui să spună public, cât de curând, care au fost motivele pentru care s-a întârziat, pentru că ne-a întârziat şi pe noi„, a arătat Dragnea.

CITEŞTE ŞI: Dragnea: CExN al PSD, pe 9 decembrie. Se adoptă codul de etică şi conduită al partidului

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Produsul expirat pe care îl poți folosi ca îngrășământ pentru plantele din grădină. Conține calciu și are multe beneficii
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Bijuteria Munților Carpați. A apărut din lacrimile unei zâne
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Surpriză majoră! Cine îi ia locul lui Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari