Dragnea, despre creşterea cotei la 22%: O frântură din discuţia USL a fost dată pe surse. Erau simulări

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, referindu-se la informaţiile privind creşterea cotei unice la 22%, că "o frântură" din discuţia USL privind propunerile de creştere a veniturilor la buget a fost dată pe surse, el arătând că era vorba de simulări făcute de specialişti.
Romania TV
24 oct. 2013, 11:03
Dragnea, despre creşterea cotei la 22%: O frântură din discuţia USL a fost dată pe surse. Erau simulări

„Nu am discutat în interiorul USL despre creşterea cotei unice de la 16% la 22% sau reducerea TVA la 22%, că am auzit şi eu ştirea aseară. A fost o discuţie în USL, la plecare, o discuţie la care nu eram foarte atent, eram pe picior de plecare toţi, în care se vorbea la un moment dat de nişte simulări pe care anumiţi specialişti le făcuseră, simulări, propuneri prin care ar putea creşte veniturile bugetare”, a spus Liviu Dragnea.

„De ce această frântură dintr-o discuţie, mă rog, la plecare, la încheierea USL, care nu a fost pe ordinea de zi, nu a fost o propunere venită de la cineva anume a fost scoasă şi dată pe surse, mă rog, nu discut”, a adăugat vicepremierul.

El a precizat că nu există în acest moment variante în lucru la care în mod oficial Ministerul de Finanţe să fie implicat.

„Deci nu există aşa ceva. Dacă ar fi fost aşa ceva, era o propunere pe care o făcea premierul, o prezenta în USL, o prezenta opiniei pblice, prezenta variantele, de asta spun”, a adăugat Dragnea.

Întrebat ce măsuri are USL în vedere pentru creşterea veniturilor bugetare anul viitor, Dragnea a spus că acestea vor fi prezentate de premierul Victor Ponta.

„Înainte de prezentarea proiectului de lege privind bugetul de stat, toate aceste măsuri vor fi prezentate de premier, de ministrul de Finanţe şi de ministrul Bugetului. Să discutăm acum de eventuale posibilităţi şi ipoteze ar fi cea mai mare greşeală. Aceste propuneri se fac atunci când ai finalizat o analiză”, a spus Dragnea.

Creşterea cotei unice ar fi necesară dacă FMI şi CE nu acceptă pentru 2014 un deficit bugetar mai mare din cofinanţarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor şi a pensiilor, mai ales după o încasare la nouă luni cu mult sub programul de la începutul anului, afirmă surse oficiale.

Surse oficiale au declarat că după primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR.

Cu toate acestea, autorităţile au un program de bază pentru anul viitor care nu prespune majorări de taxe, dacă va fi acceptată de Comisia Europeană o rectificare bugetară pe ultimul trimestru ce încorporează o creştere economică de 2,2% pe acest an şi de aplicarea clauzei de investiţii pentru 2014. Comisia Europeană discută în prezent introducerea unei reguli care să permită depăşirea ţintelor de deficit bugetar cu sumele alocate investiţiilor de cofinanţare a programelor susţinute din fonduri UE pentru statele aflate în condiţii dificile şi fără a periclita nivelul de deficit de 3% din PIB.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a explicat că în acest an creşterea economică se bazează în principal pe exporturi, ceea ce se reflectă negativ în bugetul de stat, pentru că presupune rambursări de TVA.

Soluţia pentru încasări mai mari în 2014, potrivit lui Voinea, ar veni din creşterea agregată internă atât din investiţiile publice, inclusiv programe UE, cât şi din consumul sectorului privat.

„În acest moment finalizăm rectificarea bugetară şi sperăm să fie adoptatã în şedinţa de săpăãmâna viitoare (…) Pentru 2014, înainte de a stabili dacă este nevoie de măsuri fiscale, se pleacă de la nişte variabile care n-au fost încă negociate, respectiv creştere economică, inflaţie şi deficit. Când bătem în cuie rectificarea, ştim baza de pornire, ştim nivelul deficitului, şi de la acest moment se pot bate în cuie şi acei indicatori pentru 2014. Apoi văd dacă am spaţiu fiscal. Scenariul nostru de bază pleacă de la aplicarea clauzei de investiţii, în aşa fel încât să nu pericliteze încadrarea în pragul de deficit de 3% din PIB (…) Discuţiile sunt încă preliminare, deci este prematur să pui în discuţie orice măsură fiscală dacă nu ai baza de pornire”, a declarat Liviu Voinea.

Surse din USL au declarat că liderii USL au vorbit la finalul ultimei şedinţe a Uniunii despre varianta reducerii TVA şi creşterii cotei unice în contextul discuţiilor legate de construcţia bugetară pentru anul 2014.

Discuţia ar fi avut loc, potrivit surselor citate, la finalul şedinţei USL de vineri când a venit vorba despre modul în care se va construi bugetul de stat pe anul 2014 şi despre necesitatea unor fonduri suplimentare.

În acest context, premierul Victor Ponta ar fi avansat ideea creşterii cotei unice, în prezent de 16%, dar şi a reducerii TVA, care acum este de 24%. O variantă a fost ca acestea să ajungă la acelaşi nivel.

Conform surselor din USL, a fost vehiculat un cuantum de 20 sau 22% pentru cota unică, respectiv pentru TVA sau o aducere a ambelor la un acelaşi nivel, în funcţie de eventuale simulări realizate pentru bugetul pe 2014.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a admis miercuri seară că a existat o discuţie la nivelul USL despre creşterea cotei unice, dar una „informală” şi „ipotetică”, menţionând că nu a fost avansată însă ca propunere din partea PSD sau a PNL şi nimeni nu a susţinut-o.

Vicepremierul liberal Daniel Chiţoiu a declarat, potrivit unui comunicat de presă transmis joi, că PNL „nu susţine şi nu va susţine orice măsură de creştere a cotei unice de 16%”. „În urma speculaţiilor apărute în presă care privesc mărirea cotei unice de la 16% la 22% şi reducerea TVA de la 24% la 22%, Partidul Naţional Liberal face următoarele clarificări: La nivelul conducerii USL a avut loc o discuţie informală, în perspectiva construcţiei bugetului pe 2014, în ceea ce priveşte creşterea veniturilor. Măsurile invocate nu sunt cuprinse în prevederile programului de guvernare, iar PNL rămâne consecvent angajamentelor făcute prin acest document de bază al guvernului USL, aprobat de Parlamentul României. PNL nu susţine şi nu va susţine orice măsura de creştere a cotei unice de 16%”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL, semnat de Daniel Chiţoiu, vicepreşedinte al formaţiunii politice şi ministru al Finanţelor.

Potrivit unor surse apropiate discuţiilor cu FMI, unificarea cotei unice cu TVA la 22% ar permite chiar şi o reducere a CAS, iar scenariu cu 20% cotă unică şi 22% TVA ar acoperi doar pensiile şi salariile, care presupun un efort bugetar de 3 miliarde lei.

Comparativ cu bugetul rectificat în vară, execuţia la septembrie a adus un minus la veniturile bugetare (excluzând fondurile UE) de 2,5 miliarde lei, după ce la rectificare au fost tăiate 3,5 milliarde lei.

Din cele 2,5 miliarde lei minus pe ultimele două luni, aproape 40% reprezintă venituri nerealizate din impozitul pe profit al BNR, estimat la circa 1 miliard de lei şi nearealizat.

Cu toate acestea, Ministerul Finanţelor s-a încadrat semnificativ sub nivelul deficitului convenit cu FMI pentru finele lunii septembrie (9,1 miliarde lei), iar peste două zile va raporta un deficit de 8,5-8,7 miliarde lei.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că este posibilă majorarea fondului de salarii din sistemul public cu până la 4% în 2014, urmând să se decidă dacă din aceşti bani vor fi mărite salariile cele mai mici din administraţia publică sau va fi acoperit impactul negativ al reducerii CAS.

Premierul a mai spus că „nu s-a tăiat nicio pensie” şi că există resurse bugetare pentru indexarea acestora cu un procent care va depăşi rata inflaţiei pe anul în curs.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii