Dragnea, despre dosarul referendumului: Nu mi-e frică de puşcărie. Nu mi-e frică decât de Dumnezeu

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost întrebat, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de ProTV, dacă îi este frică de posibilitatea de a ajunge în închisoare după procesul privind referendumul, el precizând că nu crede că România în 2013 şi 2014 poate fi trimis la puşcărie cineva nevinovat, transmite Mediafax.
Filip Stan
17 nov. 2013, 10:10
Dragnea, despre dosarul referendumului: Nu mi-e frică de puşcărie. Nu mi-e frică decât de Dumnezeu

El a precizat că în dosarul privind referendumul este acuzat că a trimis SMS-uri pe care nu le-a trimis şi că a făcut şi a utilizat un sistem informatic pe care nu l-a făcut şi nu l-a utilizat.

„Nu mai vorbesc despre faptul că patru procurori au fost în dosar şi au ieşit de bună voie şi a trebuit să vină nu ştiu cine, că altcineva pierduse benzina, va fi alt subiect de discuţie, altădată. Dar acest dosar vorbeşte despre posibilitatea ca convingerea unor oameni să vină la vot, repet, fără să se încalce vreo lege, reprezintă un folos necuvenit nepatrimonial pentru un partid, adică o infracţiune. Noi vorbim de SMS-uri care au fost folosite în campania electorală şi acum este prima dată când dau public această informaţie: sunt acuzat că am trimis nişte SMS-uri pe care nu le-am trimis, sunt acuzat că am făcut un sistem informatic pe care nu l-am făcut, sunt acuzat că am utilizat un sistem informatic pe care nu l-am utilizat şi asta nu o spun eu acum, există probe clare la dosar şi declaraţii sub jurământ care sigur că n-au fost luate în seamă”, a spus Liviu Dragnea.

Întrebat din nou dacă îi este frică de posibilitatea de a ajunge în puşcărie, Dragnea a răspuns: „Nu mi-e frică decât de Dumnezeu. Şi eu nu cred că în România în anul 2013 şi la anul, în 2014, se poate pune problema ca cineva complet nevinovat să meargă în închisoare pe o acuzaţie care are ca substanţă esenţa democraţiei, şi anume votul liber. Faptul că eu încerc să vă conving pe dumneavoastră să veniţi la vot înseamnă că dacă vă dau un pliant, eu sau oricine altcineva, aia înseamnă infracţiune. Dacă iese cineva la televizor şi spune «Nu veniţi la referendum», ceea ce încalcă legea referendumului, aia nu este infracţiune”.

El a mai precizat că este onorat dacă trebuie să plătească pentru cei 7,4 milioane de oameni care au votat cum a votat şi el la referendum.

 

VEZI SI:

Judecarea dosarului referendumului, amânată pentru inculpaţii nu au avut avocaţi

 

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Un nou virus care îți fură datele bancare, fără să îți dai seama. Cum îți poți proteja telefonul mobil de Crocodilus
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
Playtech.ro
Regula esențială pe care trebuie să o respecte toți românii care solicită viză temporară pentru a merge în SUA
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Lege importantă pentru șoferi, promulgată de Bolojan
Ego.ro
Au divorțat la scurt timp după nuntă! Vedetele care și-au spus ”adio” aproape instant
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O mamă și fiica ei de 13 ani au încercat să jefuiască o vilă din Caransebeș, iar finalul a fost unul tragic. Femeia a murit în încercarea de a scăpa de poliție, iar fiica ei este în stare gravă
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Atenție șoferi! Poliția Rutieră a declanșat vasta operațiune "Speed Marathon"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța