„Ei intră în grevă japoneză pentru votul prin corespondență. Nouă ne este foarte greu să înțelegem. Chiar am rămas surprinși. A fugit de acolo președintele comisiei, care era al lor, dacă a fugit nu s-a mai putut întruni comisia, noi le-am cerut să desemneze un alt înlocuitor, nu vor.
Ne este foarte greu să înțelegem jocul acesta. Ori este numai un joc de imagine și efectiv nu îi interesează această lege ori dacă nu să spună”, a afirmat, duminică, Dragnea.
Citeşte şi: Liviu Dragnea, anunţ despre ALIANŢELE pe care le pregăteşte PSD. Se pregăteşte o revenire SURPRIZĂ
El a susținut că PSD dorește să ducă legea privind votul prin corespondență la capăt, arătând că s-a purtat o corespondență cu Autoritatea Electorală Permanentă în acest sens, scrie Agerpres.
„Într-un fel sau altul ce putem garanta este că la anul, la alegerile parlamentare, românii care trăiesc în Diaspora vor avea condiții cel puțin egale cu cele ale românilor care trăiesc în România pentru a-și exercita dreptul de vot”, a conchis Dragnea.
El a participat la Conferința extraordinară a Organizației Femeilor Social Democrate.
Liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, a catalogat şi el greva japoneză a liberalilor drept un ”joc politic ieftin”.
„Nu știu de ce trebuie să facă grupul liberal o grevă pentru votul prin corespondență pentru că au deținut președinția comisiei care trebuia să vină cu o propunere în acest sens și, subit, această președinție nu mai este dorită de colegii liberali.
Mi se pare un joc politic ieftin, din care nu câștigă nimeni, ba, dimpotrivă, pierd cei care așteaptă votul prin corespondență, pe care noi îl susținem și ni l-am asumat ca propunere și cred că o să reușim să-l ducem la capăt”, a declarat duminică Mihai Fifor.
Parlamentarii liberali vor intra de luni în grevă japoneză, în semn de protest față de situația privind adoptarea legii votului prin corespondență.