”Eu de-abia îl aştept pe domnul Klaus Werner Iohannis să organizeze referendum. Nu am avut o discuţie în CEX pe subiectul acesta, dar va fi un prilej forte bun pentru români să răspundă şi la alte întrebări. Ca de exemplu: «Câte case este nevoie să furi de la stat ca să ajungi preşedintele României?» sau «Câte zeci de dosare penale trebuie să-ţi fie închise de prieteni ca să ai şanse la candidatura la prezidenţiale?». Sigur va fi un prilej serios de dezbatere pe teme de genul acesta”, a spus Liviu Dragnea, luni, potrivit News.ro.
Dragnea a afirmat, de asemenea, că, dacă partidele politice vor fi invitate la consultări pe această tema, se va lua o decizie în privinţa participării.
În plus, liderul PSD a afirmat că organizarea unui referendum nu încurcă PSD la alegerile europarlamentare, întrucât îşi doreşte o prezenţă bună la vot.
”Noi suntem foarte interesaţi ca românii să vină la vot”, a mai spus Dragnea.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Gala TNL, unde a primit premiul „Garantul Democraţiei”, că, pentru a da românilor votul înapoi, a început să reevalueze ideea unui referendum.
Marţi sunt ivitaţi la consultări reprezentanţii societăţii civile, iar miercuri cei ai magistraţilor.