”Ştiti care-i problema? Sunt nişte cetăţeni care au fost în nişte funcţii şi acum nu mai sunt. Şi, pe de altă parte, sunt milioane de români care vor să capete bucăţi de adevăr, că nu au românii pretenţia să aibă acces la tot adevărul că poate li se face rău. Şi se pune problema: cei care au fost în nişte funcţii, de exemplu, şi acum sunt pensionari sau sunt cetăţeni care n-au funcţii publice, să nu vină să ne lumineze? Puţin, repet, să nu se sperie. Nu vrem tot, că ne speriem. Cam asta a fost raţiunea pentru care cei din comisie au solicitat asta şi majoritatea astăzi a decis prin vot că e în regulă”, a spus Liviu Dragnea, citat de News.ro.
Regulamentul comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii a fost modificat miercuri în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 226 de voturi ”pentru”, 43 de voturi ”împotrivă” şi două abţineri, una dintre cele mai controversate prevederi fiind obligaţia oricărei persoane de a se prezenta în faţa comisiei atunci când este chemată.
”Am introdus în hotărâre şi prevederea că orice persoană, pentru că până acum erau doar ofiţerii SRI, orice persoană despre care comisia consideră că are date în ceea ce priveşte activitatea noastră, este obligată să vină la comisie”, a declarat preşedintele comisiei de control al SRI, Claudiu Manda.
Întrebat ce se întâmplă cu cei care refuză să se prezinte la comisiei, Manda a spus că nu sunt prevăzute penalizări.
Deputatul PNL Cezar Preda, membru al comisiei, a criticat modificarea regulamentului.
„Deci poţi să chemi pe oricine vrei care crezi tu că ar avea documente, nu că ar vrea el. Şi nu numai asta. (…) Persoanele prevăzute la alin. 4 au obligaţia de a se prezenta la audieri. Ea doua oară când facem greşeala asta pentru care am ţinut agenda publică patru luni Noi obligăm printr-un regulament al unei comisii să vină cineva, dar dacă nu vine, noi nu avem sancţiuni, pentru că nu există prevăzute. Deci noi vrem şi comisia de control al SRI să devină de fapt o ‘comisie apartamentul’. Asta este dorinţa?. Noi votăm împotrivă”, a spus Preda.
Deputatul liberal a criticat şi activitatea comisiei din ultimul timp, despre care a spus că merge pe drumul politizării.