„Eu am avut o discuție cu domnul președinte Iliescu în săptămâna de dinainte de congres. Ne-am întâlnit, am vrut să discutăm câteva lucruri și printre altele am discutat și despre funcția de președinte de onoare, pe care eu am considerat că este incorect să o tot supui la vot la fiecare congres, ca și cum ar trebui să spunem mereu dacă îl votăm pe Ion Iliescu că este Ion Iliescu. Nu. Ion Iliescu este fondatorul acestui partid, are respectul cuvenit din partea partidului, din partea tuturor membrilor și a fost de acord cu mine”, a declarat Liviu Dragnea, într-o emisiune la Realitatea TV.
Citeşte şi: Dragnea: PSD va vota pentru ridicarea IMUNITĂŢII PARLAMENTARE a lui Udrea. Ce spune despre Ponta
Dragnea a reiterat că un președinte de onoare nu poate să fie într-o structură executivă a partidului.
„Al doilea subiect pe care l-am discutat: includerea domnului Iliescu în Biroul Permanent Național sau nu. Un președinte de onoare nu poate să fie într-o structură executivă și a fost de acord cu mine. Dimpotrivă, domnul președinte Iliescu poate participa la orice întâlnire, la orice ședință, a oricărei structuri de conducere din partid, dar nu poate fi pus într-o structură executivă, pentru că nu e corect”, a punctat Dragnea.