Președintele Camerei Deputaților a primit vizita ministrului pentru afaceri politice și parlamentare al Regatului Hașemit al Iordaniei, discuțiile dintre cei doi oficiali vizând consolidarea relațiilor bilaterale, în contextul celebrării, în acest an, a 52 de ani de contacte diplomatice româno-iordaniene.
‘Domnul Musa Maaytah, ministrul pentru afaceri politice și parlamentare al Iordaniei, este un vechi prieten al României, absolvent al Institutului de Politehnică din București. Am discutat foarte aplicat despre dezvoltarea cooperării economice. Ne dorim ca România să devină o poartă de acces pentru companiile iordaniene în relația cu Uniunea Europeană’, a declarat președintele Camerei Deputaților, potrivit sursei citate.
Partea română a exprimat disponibilitatea dezvoltării dialogului pe linie parlamentară în vederea lansării de proiecte pragmatice în domenii de interes comun, precum cel economic, educațional și cultural, menționează comunicatul.
Au fost evidențiate cu acest prilej potențialul strategic al României în ceea ce privește accesul la piețele europene, dar și posibilitatea capitalizării poziției Iordaniei în vederea promovării bunurilor românești în zona Orientului Mijlociu, mai arată sursa citată.
De asemenea, Musa Maaytah, ministrul pentru afaceri politice și parlamentare al Regatului Hașemit al Iordaniei, a subliniat interesul administrației de la Amman cu privire la dezvoltarea dialogului pe sectorul IT, subliniază comunicatul.
La întrevedere au participat și secretarul Camerei Deputaților, Georgian Pop, și vicepreședintele Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Hașemit al Iordaniei, Bianca Gavriliță.