Dragnea recunoaşte că abordarea USL faţă de regionalizare e diferită

Vicepremierul Liviu Dragnea a recunoscut, joi, că abordarea USL faţă de regionalizare este diferită în acest moment faţă de cea de la începutul anului, el arătând că în noua viziune a USL anul 2014 va fi folosit pentru a crea un cadru instituţional al regionalizării în limitele în vigoare în prezent.
Iulian Tudor
24 oct. 2013, 08:18
Dragnea recunoaşte că abordarea USL faţă de regionalizare e diferită

Dragnea a precizat că proiectul regionalizării nu este stopat, ci continuă, potrivit Mediafax.

„Vreau să vorbesc puţin şi despre posibila nouă organizare teritorială a României, respectiv regionalizarea administrativă, proiect care a început, care nu e stopat, dimpotrivă, el continuă”, a spus Dragnea, în deschiderea unui seminar pe tema dezvoltării regionale.

El a spus că, din cauza disputelor pe Legea referendumului, regionalizarea trebuie să mai aştepte un an cel puţin.

„Din cauza disputelor pe marginea Legii referendumului, de care depinde modificarea Constituţiei, lege care nu e în vigoare încă, nu e promulgată, lege pe care Curtea ne-a transmis că o consideră constituţională abia după un an de la intrarea în vigoare, nu putem discuta de posibilitatea înfiinţării unor regiuni, pentru că nu avem această noţiune în Consittuţie. Deci trebuie să aşteptăm cel puţin un an, un an şi ceva începând din acest moment”, a precizat Dragnea.

El a admis, însă, că abordarea USL faţă de regionalizare este diferită în acest moment faţă de cea de la începutul anului.

„Dar, spre deosebire de momentul iniţial, când hotărâsem ca finalul acestui an să permită modificarea Constituţiei generând înfiinţarea regiunilor administrative, acum abordarea noastră e puţin diferită, în sensul că vom folosi anul viitor pentru a crea un cadru instituţional în cadrul limitelor legale pe care le avem în vigoare în prezent”, a spus Dragnea.

El a precizat că USL doreşte să sporească „puţin” competenţele actualelor Consilii de Dezvoltare Regională (CDR) pentru a crea instituţii regionale care să poată să devină un fel de interfaţă între actualele CDR, Agenţii de Dezvoltare Regională (ADR) şi ministere.

„Intenţionăm ca începând cu 2014 fiecare investiţie pe care un minister vrea să o dezvolte într-o regiune de dezvoltare să fie realizată după o cosultare atât a strategiei de dezvoltare regională din regiunea respectivă, cât şi printr-o colaborare cu acele CDR care sunt formate din reprezentanţii tuturor aleşilor locali”, a spus Dragnea.

VEZI ŞI Klaus Iohannis: Nu am discutat de reîmpărţirea României cu Dragnea. Nici măcar aşa, la o ţigară

El şi-a exprimat speranţa ca anul 2014 să fie anul de pregătire a viitoarei regionalizări administrative.

„Sper ca până la urmă tot răul să fie spre bine şi anul viitor să fie anul în care toate instituţiile publice, toţi actorii locali, toţi funcţionarii să începem să învăţăm să gândim regional, să creăm cadrul insittuţional şi anul 2014 să fie anul de pregătire a viitoarei regionalizări administrative”, a spus Dragnea.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Marea senzație pe Netflix. Filmul a spulberat topurile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Prognoza meteo de 1 mai. Cum va fi vremea în minivacanță, în România, la mare și munte
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri